Noul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) pentru perioada 2026-2028 este Cristian Bărhălescu, director al unui tur-operator din Constanţa, care a fost ales, luni, de Adunarea Generală a organizaţiei.
„Am preluat rolul de preşedinte al ANAT. Pentru mine, este mai mult decât o funcţie – este o responsabilitate faţă de o industrie în care sunt implicat de zeci de ani, atât prin Icar Tours Constanţa, cât şi ca preşedinte al ANAT Sud-Est. Nu vin cu promisiuni mari, ci cu o disponibilitate reală de a munci, de a dialoga şi cu dorinţa de a pune lucrurile în mişcare, împreună cu toţi colegii din Consiliul Director, din executiv şi cu cei care doresc să se implice”, a declarat Cristian Bărhălescu, într-un comunicat al ANAT.
Prim-vicepreşedinte ANAT a fost aleasă Diana Iluţ (preşedintele Organizaţiei de Management al Destinaţiei – OMD Maramureş), iar vicepreşedinţi Marius Berca (Christian Tour), Valeriu-Claudiu Ştefan (Velmar Dreams Piteşti) şi Adrian Voican (Bibi Group4Travel).
Consiliul Director al ANAT este completat de Ioana Burcea (Paralela 45), Cristian Vlad (Eximtur Făgăraş), Lucian Boronea (Accent Travel & Events), Claudiu-Andrei Chirilov (Laguna Tour Constanţa), Aurelian Marin (Paradis Vacanţe de Vis – Constanţa), Mădălina Nicolescu (Olimpic International), Dan Anghelescu (La Piovra Turista) şi George Cioceanu (TravelFuse).
„O etapă se încheie, mă retrag ‘în glorie’, dar, în acelaşi timp, las loc schimbului de generaţii. Acum 36 de ani am avut un vis şi am fondat ANAT, iar astăzi visez ca o nouă generaţie să ducă mai departe acest drum. Trebuie să fim puternici, să ne implicăm, pentru că statul devine din ce în ce mai slab şi mai dezinteresat. Doar mediul privat aduce prosperitatea!”, a spus preşedintele de onoare al ANAT, Alin Burcea, fost preşedinte al organizaţiei în 1990-1993, 2016-2018 şi 2024-2026.
Cristian Bărhălescu are experienţă solidă în turismul românesc, activ în industrie încă din anii ’90. Este proprietar şi manager al agenţiei Icar Tours din Constanţa.
În perioada 2012-2013, a ocupat funcţia de secretar de stat pentru turism în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicându-se în proiecte importante pentru industrie şi în dialogul instituţional la nivel naţional şi internaţional. Totodată, România a deţinut, în acel mandat, preşedinţia Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO). De asemenea, este reprezentantul ANAT România la ECTAA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Turoperatorilor).
La rândul său, Diana Iluţ, aleasă prim-vicepreşedinte al Asociaţiei, a susţinut importanţa asociaţiilor profesionale şi patronale într-o economie corectă şi competitivă.
„Cred în puterea asociaţiilor profesionale şi patronale, în importanţa lor într-o economie corectă şi competitivă. Organizaţii puternice înseamnă parteneri pentru sistemul politic şi administrativ, înseamnă vocea industriei turistice care nu poate fi neglijată. Îmi doresc ca vocea ANAT să redevină una puternică, independentă, care susţine operatorii economici şi îi ajută să se dezvolte, care se aliniază cu politicul pentru un scop comun: un turism competitiv în România, realizat cu responsabilitate şi cu folos, reglementat juridic şi integrat în legislaţia europeană şi internaţională. Alegerea mea ca reprezentant al Organizaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Maramureş este o premieră şi deschide calea unor colaborări mai bune între actorii din industrie: agenţii de turism, OMD-uri, alte asociaţii”, a subliniat Diana Iluţ.


