Cristian Georgică Celea numit interimar la CNAS

Premierul Marcel Ciolacu a semnat, miercuri, decizia de revocarea din funcţia de preşedinte al CNAS a lui Andrei Baciu, după demisia acestuia, şi numirea lui Cristian Georgică Celea. Acesta va ocupa funcţia interimar, până la numirea unui preşedinte. Celea, general SRI în rezervă şi fost şef al CNAS, a fost numit în Consiliul de Administraţiei al instituţiei în luna ianuarie, potrivit news.ro.

”La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Romică-Andrei Baciu se revocă, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, este decizia publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial.

De asemenea, actul semnat de premierul Marcel Ciolacu prevede numirea unui interimar.

”Începând cu data prevăzută la alin. (1), domnul Cristian Georgică Celea, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii”, se mai arată în decizie.

Cristian Georgică Celea, general SRI în rezervă, a condus Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în perioada 2003-2005. În luna ianuarie el a fost numit în Consiliul de Administraţie al CNAS

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati