Președintele PNRR, Cristian Popescu Piedone, il ironizează pe primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, după ce acesta a declarat că o soluție pentru perioadele de visol în Capitală ar fi restrângerea circulației autovehiculelor. ”Ca orice mic dictator cu aspirații la ceva mai grandios, Kim Jong Ciucu declară semi-pandemie la 15 centimetri de zăpadă”, spune Piedone.
Kim Jong Ciucu și revoluția celor 15 centimetri. Kim Jong Ciucu continuă transformarea Bucureștiului. Ce visează noaptea sau vede la televizor, aplică a doua zi în oraș. De parcă n-ar fi avut jucării când era mic. Mă rog, nici acum nu e mare. Doar a crescut puțin. Funcția l-a înălțat, nu statura politică. Și, ca orice mic dictator cu aspirații la ceva mai grandios, Kim Jong Ciucu declară semi-pandemie la 15 centimetri de zăpadă.
Cincisprezece centimetri. E mult? E puțin? El ar trebui să știe. Noi ieșeam din case și la 30 de centimetri. Ne duceam la școală, la muncă, trăiam. Nu decretam stare de alertă emoțională.
Kim Jong Ciucu pare că a descoperit brusc că iarna există. Și, șocat de această revelație meteorologică, a decis că soluția este restricția. Recomandarea. Amenințarea subtilă. Panica organizată. Să iei model din marile capitale e bine. E chiar recomandat. Dar modelele se adaptează. Nu se copiază mot-a-mot, ca la teză.
Nu iei Parisul și îl lipești peste București. Nu iei o procedură și o aplici fără să înțelegi contextul. Nu transformi ninsoarea într-un experiment social. Kim Jong Ciucu vrea ordine. Vrea disciplină. Vrea orașul aliniat frumos, eventual cu declarație pe proprie răspundere că ieși să cumperi pâine.
Doar că Bucureștiul nu e decor de film distopic. „Jocurile foamei” era un film. Abstract. Fantezie. Nu manual de administrație. Tu știai în ce te bagi. Știai situația termoficării. Știai situația transportului. Știai ce înseamnă buget, datorii, presiune.
Și totuși, azi plângi și ameninți. Plângi că ninge. Ameninți că vine insolvența. Ceri bani populației pentru a evita colapsul Termoenergetica. Vorbești despre STB ca despre un pacient în terapie intensivă.
Întrebarea e simplă: De ce trebuie bucureșteanul să plătească pentru impotența administrativă? De ce cetățeanul trebuie să achite nota de plată a experimentelor tale?
Cum vii tu să ceri bani pentru a evita insolvența unor companii pe care tot tu le gestionezi?
Cum explici că soluția este tot „mai dați ceva”? Kim Jong Ciucu, ești pe o pistă greșită.
Un primar general nu gestionează orașul prin panică și conferințe alarmiste. Îl gestionează prin anticipare și organizare.
Iar voi, tu și „tăticul”, ați reușit performanța rară de a eroda un partid care, cândva, avea greutate, oameni serioși, relevanță. PNL era necesar. Avea oameni destoinici. Acum are mici dictatori cu aspirații mari și rezultate mici. Nici ai voștri nu vă mai vor. Se vede. Se simte. Se aude în șoaptă, apoi tot mai tare. Și încă ceva, spus cu toată dragostea politică pe care o pot manifesta:
Fii fericit că Daniel Băluță m-a desemnat pe mine să reprezint Sectorul 4 în relația cu tine.
Pentru că altfel, te asigur, lucrurile ar fi fost mai directe. Eu sunt, în ciuda aparențelor, mai liniștit. Dar liniștea nu înseamnă absența fermității. Așa că, instituțional, abia aștept să ne întâlnim. Cu zăpadă sau fără”, spune președintele PNRR.
