Cristian Popescu Piedone, detalii despre prima confruntare cu Nicuşor Dan

Cristian Popescu Piedone (PUSL), primarul Sectorului 5, a povestit la Antena 3 cum revenirea sa pare că a deranjat clasa politică şi mai ales pe Nicuşor Dan, care i-a ignorat toate solicitările de a face Bucureștiul o capitală de care să fim mândri.

Întrebat ce a discutat la prima sa întâlnire cu Nicușor Dan la scurt timp după ieșirea din arest, Cristian Popescu Piedone a spus:

  • „Dacă îmi aduc aminte, era exact de Ziua Drapelului, la nicio săptămână după ce am ieșit din arest, ducându-mă în Piața Tricolorului să sărbătorim în Ziua Drapelului. Întâlnindu-mă cu primarul general, care rămăsese cu o restanță înainte să fiu arestat. Solicitasem domnului primar general, pentru că la venirea mea ca primar în Sectorul 5 am constatat că sunt date de foștii edili anumite spații verzi și 283 de străzi care se află pe raza teritorială a Sectorului 5, dar sunt în administrare a Primăriei Capitalei.

Și nu vorbesc de bulevarde principale. Vorbesc de străzi adiacente, periferice etc și spații care de fapt și mai rău se află în centrul Capitalei. Spațiile care le vedeți astăzi uscate și neîngrijite din fața Casei Poporului, spațiile de pe Panduri, spațiile din fața Palatului Cotroceni, din Cotroceni, multe alte spații care au fost date cu ani în urmă spre administrare la Capitală.

„Oamenii care plătesc taxe îmi cer să rezolv aceste probleme”

Oamenii plătitori de taxe, cetățenii din Sectorul 5, pe ei nu-i interesează și oricât le-aș fi trimis această informație, ei spun că sunt plătitor de taxe și impozite la Sectorul 5 și au nevoie ca cel pe care l-au ales să le rezolve problemele.

Am făcut demersul înainte să fiu arestat. Am făcut așa cum mi-a zis dl. Nicușor Dan, hotărâri de Consiliul Local, să cerem în administrare înapoi aceste străzi Consiliului General. Nu că n-au fost puse pe ordinea de zi, n-a interesat pe nimeni.

M-am dus după cum m-am întâlnit aici, în Piața Tricolorului, după care am făcut din nou adrese, am repus totul pe tapet, am solicitat.

„Am făcut muncă voluntară dar nu mai pot”

Suntem în faza de acum am venit, toată lumea nu s-a interesat de nimic. Şi de ce n-a interesat? Lasă-le potloagă acolo, pentru că oricum Piedone trebuie să-și ia castanele. Eu oricum voluntar, repet, fără a băga bani publici, am rugat societățile de prestație, măcar o dată pe lună trageți și voi o coasă acolo, că e rușine. E Palatul Parlamentului, vin turiștii. Băi, e rușine, se duce la președintele României si vezi copacii uscați, să vezi buruieni cât casa în fața Palatului Cotroceni, pe străzi pe bulevardul principal. Am făcut muncă voluntară dar nu mai pot.

Patru ani nu se poate în continuare. Îmi spune că trebuiau să le intabulez. Pe ce treabă are? Eu nu-s proprietarul domeniului public. Primarii de sector sunt administratorii domeniului public. Proprietarul domeniului public în București este Consiliul General. El decide. Eu am Consiliul Local al Sectorului 5, am cerut înapoi drepturile. Dacă tot sunt administrator, dă-mi să administrez. Că le administrez bine sau prost, lasă să-mi iau eu și felicitarea, dar și castana.

Se pare că nu s-a vrut și de majoritatea din consiliul de atunci, USR-PNL, care de ce să-i dăm lui Piedone, să se vadă că face treabă. Lasă-l acolo, că se duce. Și mai apăreau și diverși și actualul candidat Dumitriu, apărea pe pârloagele alea să spună uite, Piedone nu face nimic”, a spus Cristian Popescu Piedone la Antena 3 CNN.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati