Cristian Popescu Piedone, mesaj pentru Nicuşor Dan: Domnule… în lumea MEA administrația se face altfel! – VIDEO

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, i-a transmis un mesaj tranşant Primarului General al Capitalei, Nicuşor Dan: M-am săturat de letargia dumneavoastră. Edilul de sector îi cere lui Nicuşor Dan să îi permită să asfalteze peste 25 de străzi lăsate de izbelişte de administraţia străzilor.

„Bucureștiul nimănui! Există! Îl vezi, îl pășești, îl plătești TU Cetățene! Aici în 5, și-n multe locuri din oraș, există Bucureștiul din acte, Bucureștiul politic, Bucureștiul neadministrat, uitat, nematurat, îngălat, sălbatic”, spune primarul umanist al Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone, care arată imagini dezolante cu o Capitală ignorată de autorități.

El a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru Nicuşor Dan şi un clip video de la faţa locului în care cetăţenii îi cer să rezolve problema străzilor neasfaltate.

„Domnule Dan, lăsați-mă, domnule, să mă ocup de comunitatea care m-a ales”, spune edilul către primarul general Nicuşor Dan.

”Bucureștiul nimănui! Există! Îl vezi, îl pășești, îl plătești TU Cetățene!

Aici în 5, și-n multe locuri din oraș, există Bucureștiul din acte, Bucureștiul politic, Bucureștiul neadministrat, uitat, nematurat, îngălat, sălbatic!

Noi, Comunitatea din 5, vrem ceea ce ne aparține! Dați-Ne pământul înapoi!!!

Peste 375 de străzi sunt în Sectorul nostru, dar în acte vă aparțin vouă!!!

Nu pot cheltui un ban pentru ele, pentru cetățenii care le folosesc! Că dacă aș face-o… ar fi ilegal, știti bine! Și V-ați bucura pentru răul meu…

Culise politice și rău-voitori, indolenți și habarniști au dat pământul comunităților locale in administrarea primăriei mari! Să aibă pământ primarul cel mare! Să sape și x, să mănânce și y, să pună o zambilă unul, altul să dea o coasă, ori să ude la furtun, să schimbe o bordură, să dea o vopsea grăbită și-n final să mănânce cine trebuie! Că politica… are artiștii ei”, spune primarul umanist al Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone care îi transmite lui Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei un mesaj tranșant.

„Domnule primar general Dan… mi-ati dovedit ca n-aveti respect pentru comunitatea Sectorului 5”

„Mai costumarilor vremelnici: Administrați străzi ca-n 1907! Caldarâm, mai! Da, da! In 2022, cetățenilor care V-AU ales VOI le administrați noroaie, bolovani, praf, bălți, nesimțire!!!

Așa ca: N-am vrut sa VA deranjez, domnule Dan! Fiecare muncim cum credem ca e bine…

Asta vara însă, știti bine, loazele m-au înjurat ca nu ud iarba de pe 13 Septembrie și etc! Pe unii ii cunosti, alții sunt artisti anonimi de Facebook cu loc de munca prin primarii, ministere, direcții bine plătite!

Domnule primar general Dan… mi-ati dovedit ca n-aveti respect pentru comunitatea Sectorului 5”, mai spune primarul umanist al Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone care motivează apoi acuzaţiile aduse.

„M-am saturat de aroganta DVS, de letargia DVS. domnule Dan”

„Și-mi motivez acuzația, desigur. Intr-un an și ceva n-ati trecut pe la primăria oamenilor de aici, n-ați telefonat, n-ati ajutat, n-ati fost prin cartierele noastre!

Sa știti c-am mai făcut una, alta… Dacă vreți sa vedeți cum ne gospodărim… vizitati-ne! Chiar și neanunțat! Cât ma privește, va anunț de pe acum: Dacă nu ma găsiți la birou, clar sunt prin Sector!

Sa revenim: M-am saturat de aroganta DVS, de letargia DVS. domnule Dan! M-am saturat fix ca de majoritatea aia fâșneață de consilieri generali care împiedica zilnic dezvoltarea Bucureștiului!

In clipul postat, VA arat, domnule Dan, ca administrația DVS. își bate joc de comunitatea NOASTRA!

Din cauza asta, din cauza ca VA bateți joc de sute de mii de contribuabili, din cauza ca pământul pe care ni l-ați luat abuziv este neîngrijit, dar mai ales pentru ca ignoranta DVS. ne enervează mereu și mereu… ASTĂZI V-AM AMENDAT! Lenea unora dintre instituțiile subordonate dumneavoastra… costa, domnule primar Dan!

„Domnule Dan, dati-NE înapoi tot pământul in acte, așa cum instituția pe care o conduceti”

„DOUA MILIARDE DE LEI VECHI VOR TREBUI SA PLĂTEASCĂ INSTITUȚIILE CARE ÎSI BAT JOC DE CETĂȚENII SECTORULUI 5!

ȘI VA ȚINEM AȘA PANA CÂND VEȚI ÎNȚELEGE CA BUCUREȘTIUL ESTE AL CETĂȚEANULUI, NU AL POLITICIENILOR, NU AL DUMNEAVOASTRA, NU AL CONSILIERILOR GENERALI, NU AL PARTIDELOR POLITICE!!! SPER CA SUNT CLAR!

Domnule Dan, dati-NE înapoi tot pământul in acte, așa cum instituția pe care o conduceti NI l-a luat!

Dati-NE partea de Sector pe care Primăria Capitalei NE-a luat-o abuziv, fără referendum! Lasati-ma, domnule, sa ma ocup de comunitatea care m-a ales!

Domnule… în lumea MEA administrația se face altfel!

Politica eu nu fac! Nu ma place nici PNL, nici PSD, nici cei cu care ați fost, candva, dumneavoastra, nici cei pe care-i slaviti acum! Partidul meu este Cetățeanul! Eu… umanist! (PPU-SL! Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal)!

Voiam sa nu VA spun, dar… treaca: Domnule… in lumea MEA administratia se face altfel! Cu pași mulți, cu ascultare, cu implicare, cu agitatie, cu scuze chiar! Dar cu multă, multă munca, domnule!

In lumea mea, in capul meu, in filosofia mea… doar cetățeanul conteaza! Așa ca… dați-NE pământul înapoi! Ca NOI, aici, avem o vorba: Încercam sa facem imposibilul… posibil”, conchide primarul umanist (PUSL) al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati