Fostul primar Cristian Popescu Piedone va fi transferat de la Penitenciarul Rahova la Jilava, a anunțat acesta pe contul de Facebook.
Cristian Popescu Piedone le-a cerut celor care îl susțin să îi scrie la o altă adresă. Piedone a mai anunțat și că a început să scrie o carte în care va include scrisorile pe care le primește.
„Mâine, poimâine, ceasul va bate de două luni trecute aici, în pușcărie. Caut să mă obișnuiesc cu locul, cu patul, cu peisajul, cu pereții. Aștept vizitele familiei și mă bucur de clipele cu ei. Mă bucur de fiecare literă descoperită în scrisorile pe care mi le trimiteți. Sunt mai puternic cu fiecare vorbă bună pe care o primesc.
”Toate scrisorile își vor găsi locul într-o carte la care am început să lucrez!“
Mi-e dor de fiecare bucată din Sectorul 5. Până ne vom revedea, țineți legătura cu Vlad și căutați să faceți mereu imposibilul… posibil. Și vă rog să-mi mai permiteți încă o rugăminte, oameni buni. Peste vreo două săptămâni, voi fi transferat la Penitenciarul Jilava!
Vă rog să-mi scrieți, așadar, la adresa urmatoare: Penitenciarul Jilava, Str. Sabarului, Nr. 1. Să nu vă supărați că nu vă răspund tuturor celor care-mi scrieți! Sunteți mulți și vă mulțumesc! Toate scrisorile își vor găsi locul într-o carte la care am început să lucrez!“, a transmis acesta pe Facebook.