Este criză de bilete de trimitere. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov avertizează că formularele de trimitere lipsesc din nou.
O parte dintre medicii de familie din București nu mai au bilete de trimitere de câteva zile, din cauză că la casele de asigurări de sănătate, de unde medicii le cumpără, nu se mai găsesc tipizate de vânzare.
„În toată țara sunt din ce în ce mai mulți colegi care spun că nu le găsesc. Noi le cumpărăm de la Casa de Asigurare, nu le primim. Le achiziționăm contra cost și trebuie întotdeauna să avem stoc, pentru că sunt la mare preț în România. Se solicită în număr mare. Și în momentul în care dispar este o mare problemă.
Există precizări în contractul pe care toți îl avem cu Casa de Asigurări, este o anexă care prevede bolile pentru care pacienții nu trebuie să se prezinte cu bilet de trimitere de la medicul de familie, ci se duc pur și simplu la control pentru că sunt deja luați în evidență. Sunt multe, peste 50 de patologii. De exemplu sarcina, bolile acute cu febră la copii, bolile endocrine, astm bronșic, bolile psihice”, a precizat Sandra Alexiu pentru antena3.ro.
Nu la toți medicii de familie este criză de bilete de trimitere, unii medici afirmând că au rezerve de carnete cu bilete de trimitere dinainte de izbucnirea crizei.
LISTA afecțiunilor pentru care te poți adresa direct medicului specialist, fără bilet de trimitere
În acest context, în care unii dintre medicii de familie nu pot elibera, momentan, bilete de trimitere deoarece nu au tipizate, este bine de știut că există o listă de peste 50 de afecțiuni pentru care vă puteți prezenta direct la medicul specialist, în ambulatoriu, fără bilet de trimitere de la medicul de familie.
Lista celor peste 50 de afecțiuni care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, fără bilet de trimitere:
1. Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă
2. Malformaţii congenitale şi boli genetice
3. Boala cronică de rinichi – faza predializă
4. Insuficienţă cardiacă clasa III – IV NYHA
5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă
6. Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)
7. Aplazia medulară
8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare
9. Trombocitemia hemoragică
10. Histiocitozele
11. Telangectazia hemoragică ereditară
12. Purpura trombopenică idiopatică
13. Trombocitopatii
14. Purpura trombotică trombocitopenică
15. Boala von Willebrand
16. Coagulopatiile ereditare
17. Boala Wilson
18. Malaria
19. Tuberculoza
20. Boala Addison
21. Diabet insipid
22. Boli psihice (grup diagnostic schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, grup diagnostic tulburări ale dispoziției, autism, ADHD, boli psihice la copii)
23. Miastenia gravis
24. Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian
25. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare
26. Risc obstetrical crescut la gravide
27. Astm bronşic
28. Glaucom
29. Statuspost AVC
30. Boala celiacă la copil
31. Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă)
32. Sindromul Schwachmann
33. Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imunomodulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici
34. Boala Hirschprung
35. Bolile nutriţionale la copii (malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) şi obezitatea pediatrică
36. Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative
37. Scleroza multiplă
38. Demenţe degenerative, vasculare, mixte
39. Starea posttransplant
40. Insuficienţa renală cronică – faza de dializă
41. Bolile rare prevăzute in Programele naționale cu scop curativ
42. Afecţiuni oncologice şi oncohematologice
43. Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii
44. Boala Gaucher
45. Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism
46. Degenerescenta maculară legată de vârstă (DMLV)
47. Boala Cushing
48. Paraliziile cerebrale infantile
49. Epilepsia
50. Boala Parkinson
51. Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever
52. Afecţiuni ale copilului 0 – 1 an
53. Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 – 18 ani
54. Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 – 18 ani
55. Afecţiuni ale aparatului lacrimal (0 – 3 ani)
56. Infarctul intestinal operat
57. Arteriopatii periferice operate
58. Insuficienţă respiratorie cronică severă
NOTA 1: Prezentarea la medicul/medicii din specialitatea / specialitățile care tratează afecțiunile de mai sus se face direct fără bilet de trimitere.
NOTA 2: Medicul de specialitate trebuie să informeze, cel puțin o dată pe an, medicul de familie prin scrisoare medicală dacă au intervenit sau nu schimbări în evoluţia bolii şi în atitudinea terapeutică.
NOTA 3: Pentru bolile cronice pentru care se face management de caz, prezentarea la medicul de specialitate se face cu bilet de trimitere de la medicul de familie pe care este evidenţiat management de caz.