Criza gazelor din Rusia. Cum este afectată România

0
151
sursa foto: Unsplash

Vin avertizări serioase din Germania cu privire la o posibilă întrerupere a gazului rusesc. După decizia lui Vladimir Putin de a tranzacţiona gaze naturale doar în ruble, Berlinul a adoptat o poziţie fermă şi a refuzat. Totuşi, Germania cumpără de la ruşi undeva la 50 – 60 la sută din necesarul de consum.

Noi, românii, nu suntem prea mari consumatori de gaze de la ruşi. Ce ar însemna totuşi o criză de acest gen la nivel de Europa pentru România a explicat, astăzi, la News Hour with CNN, analistul economic Adrian Negrescu.

„Pe scurt, dacă rușii opresc gazul, în Europa se va impune raționalizarea, pentru că nu au altă soluție în momentul de față. Depozitele sunt aproape goale, iar gazul lichefiat care vine din SUA s-ar putea să mai dureze până să ajungă să acopere necesarul de gaze în majoritatea țărilor europene, pentru că mai toate depind de gazul rusesc.

La noi situația e mai bună. Cam 20% din consum vine pe relația cu Rusia și pe acela îl putem compensa prin raționalizarea marilor consumatori de gaze. Nu avem o problemă pe această zonă, dar într-adevăr dacă rușii opresc conducta de gaze, prețul va crește din nou, iar piața gazului va exploda din punct de vedere al prețurilor”.

În plus, Adrian Negrescu afirmă că se va pune gaz pe focul inflației.

Germania declanșează planul de urgență privind gazul, pe fondul cererii de ruble rusești

Ministrul german al economiei a declarat miercuri că declanșează planul de urgență pentru livrările de gaze pe fondul cererii continue a Rusiei de a fi plătită în ruble.

Robert Habeck a declarat reporterilor că acesta a fost primul dintre cele trei niveluri de avertizare și implică înființarea unei echipe de criză în ministerul său care va spori monitorizarea situației aprovizionării cu gaze.

Habeck a spus că a luat măsura după ce Moscova a indicat că va adopta un proiect de lege pentru a solicita plata în ruble, în ciuda faptului că G7 a respins aceste cereri luni.

El a spus că depozitele de gaze ale Germaniei sunt în prezent umplute la aproximativ 25% din capacitate, potrivit AP.

La începutul lunii martie, mai mulţi oameni de ştiinţă din cadrul academiei Leopoldina au afirmat că economia germană s-ar descurca în cazul stopării pe termen scurt a importurilor de energie din Rusia.

Pe termen mai lung, Germania se străduieşte deja din răsputeri să-şi reducă dependenţa de Rusia şi să aplice schimbări în domeniul energetic.

Din perspectiva Ministerului Economiei, importurile de petrol din Rusia se vor reduce până la vară cu 50%. Potrivit ministrului de resort Robert Habeck, este posibil ca Germania să renunţe până la toamnă complet la cărbunele rusesc.

sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.