Primăria Sectorului 6 organizează, sâmbătă, în Parcul Drumul Taberei, un festival de sport în aer liber care include crosul Camp Run 6, cu participare gratuită.
- Camp Run 6: primul festival al sportului organizat în parc, pentru comunitate. Mișcarea și distracția țin toată ziua!
La cros s-au înscris deja sute de bucureşteni de toate vârstele, informează un comunicat al autorităţii locale.
Activităţile sportive se vor desfăşura tot parcursul zilei – jocuri în echipă, clase de aerobic şi demonstraţii ale unor sportivi consacraţi.
Startul evenimentului se va da la ora 8,20 dimineaţa, cu încălzirea pentru cros. De la ora 9,00 vor alerga adulţii şi adolescenţii (până în 12 ani), de la 11,30 copiii de 4-7 ani, iar de la ora 12,00 copiii de 7-12 ani.
Organizatorii au impus o limită de participanţi – maximum 250 de adulţi şi 150 de copii – având în vedere că se aleargă pe alei de parc şi nu pe bulevarde spaţioase.
„Până joi, 26 mai, toate locurile la toate categoriile de vârstă au fost ocupate. Aşadar, 400 de oameni se vor întrece sâmbătă dimineaţa, în alergare”, precizează un comunicat de presă al organizatorilor.
Despre traseul de alergare
Traseul are 8,6 km și este marcat, pe aleile parcului, cu bandă, precum și cu săgeți de îndrumare și semne de interzis. Adulții aleargă 6 ture a câte 1,44 km, copiii de 7-12 ani aleargă două ture a câte 350 de metri, iar preșcolarii o singură tură de 350 m.
Pe traseu există puncte de hidratare, de unde alergătorii își pot lua gratuit apă și fructe. La final, cei clasați pe primele 3 locuri din fiecare categorie de vârstă vor primi medalii și premii constând în cărți.
Bine de știut! Acest cros era planificat să se desfășoare anul trecut, însă a fost amânat din cauza pandemiei. Medaliile au rămas inscripționate cu anul 2021 pentru a ne aminti tuturor de o perioadă dificilă, pe care am reușit să o depășim.
Pe parcursul întregii zile, în parc, sunt organizate jocuri de rugby, judo, box, karate, baschet, tenis de masă, skate, scrimă, aerobic şi jocuri pentru copii. De asemenea, vor fi organizate partide de şah între orele 11,00 şi 13,00.
De la ora 10.00, olimpicii de la Steaua vor face demonstrații la cortul clubului, astfel:
- Rugby: 10.00 – 11.00
- Tenis de masă: 10.30 – 11.30
- Lupte: 11.00 – 12.00
- Gimnastică: 11.15 – 12.15
- Judo: 12.00 – 13.00
- Scrimă: 12.15 – 13.15
- Karate: 13.00 – 14.00
- Box: 14.00 – 15.00
- Tir sportiv
La Camp Run 6, cei mici vor avea parte de Jocurile copilăriei, cu Cosmin. Acesta le-a pregătit un program interactiv de trei ore, în intervalul 11.30 – 14.30. Apoi, avem jocurile individuale sau pe echipe.
- Începem cu Zumba, de la 10.15
- Continuăm cu baschet 3×3, între 12.00 și 15.00
- Funcțional Training: de la 12.15
- Plank Pad: 11.30 – 12.30; 14.00 – 15.00
- Skate/Trotinete: 12.00 – 16.00
- Handbal, de la ora 16.00
- Yoga: 17.00
Cei care nu au neapărat condiție fizică sau nu vor să transpire sunt bineveniți să practice „sportul minții”, șahul. Partidele sunt organizate între orele 11.00 și 13.00.
Hai să joci baschet cu primarul!
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, va fi prezent la eveniment şi va juca baschet cu bucureştenii, de la ora 12,00.
Potrivit organizatorilor, scopul acestui festival de sport în aer liber este de a încuraja locuitorii comunităţii să menţină un stil de viaţă sănătos. A