„Crosul Schimbării”- pe 5 iunie în Parcul Plumbuita şi Peninsula Tei Toboc

0
182

Alergătorii de toate vârstele sunt invitaţi să participe la primul eveniment sportiv dedicat luptei împotriva schimbărilor climatice, programat pe data de 5 iunie- Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – în Parcul Plumbuita şi Peninsula Tei Toboc.

”Crosul Schimbării” este organizat de Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) partener EU-CONEXUS, împreună cu Climatosfera, Godmother și HOSPICE Casa Speranței și cu suportul Primăriei Sectorului 2. La eveniment sunt așteptate să participe peste 2.500 de persoane, dintre care peste 500 de alergători de toate vârstele.

Efectele consumului nesustenabil şi ale poluării sunt din ce în ce mai evidente şi subliniate de multe cercetări. În 2020, de exemplu, nivelul apelor subterane din Europa a scăzut alarmant de mult, iar anumite zone din România şi Polonia s-au luptat cu cea mai grea secetă din ultimul secol.

În acest context, evenimentul sportiv de pe 5 iunie îşi asumă o temă de maximă importanţă şi actualitate: cea a schimbărilor climatice. În acelaşi timp îşi propune ca, prin intermediul unor activităţi pentru întreaga familie, să crească notorietatea acestui subiect şi să arate cum fiecare gest mic dar constant poate contribui la schimbări importante.

„Schimbarea începe cu fiecare dintre noi şi fiecare îşi poate aduce contribuţia prin acţiuni simple, construind astfel cu paşi siguri un viitor sustenabil. Simpla participare la „Crosul Schimbării” şi trecerea liniei de finish reprezintă promisiunea de a acţiona în mod responsabil pentru un viitor mai bun.” a declarat Prof. univ. dr. ing. Radu VĂCĂREANU, rector Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB)

„Crosul Schimbării” va avea loc în data de 5 iunie 2022 între orele 9:00-15:00 în Parcul Plumbuita din Capitală şi include două trasee: Crosul Mare (5,6 km) care se adresează persoanelor de peste 18 ani şi Crosul Mic (1,2 km) adresat copiilor cu vârste de până la 18 ani. La eveniment sunt aşteptaţi toţi cei care înţeleg că schimbările climatice ne afectează viaţa de zi cu zi şi care îşi doresc să contribuie la a construi un viitor mai bun.

Înscrierile se pot face pe www.crosulschimbarii.ro: participarea la Crosul Mic este gratuită, iar participarea la Crosul Mare implică achiziţionarea unui bilet în valoare de 50 de lei, toate încasările fiind donate în beneficiul Hospice Casa Speranţei.

Fiecare alergător care va participa la „Crosul Schimbării” va primi un kit al alergătorului cu materiale esenţiale pentru cursă şi surprize din partea sponsorilor, iar fiecare finisher va primi o medalie.

În plus, pe toată durata evenimentului, sponsorii şi partenerii au pregătit numeroase ateliere, activităţi educaţionale şi multe alte acţiuni dedicate conştientizării importanţei protecţiei mediului. Mai multe detalii despre kituri, premii dar şi despre toate activităţile pregătite găsiţi pe www.crosulschimbarii.ro

Aflat la prima ediţie, „Crosul schimbării” este un eveniment deschizător de drumuri care contribuie semnificativ, prin asocierea cu Alianţa EU-CONEXUS, la promovarea sustenabiliăţii şi adresarea problemelor climatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.