Marşul normalităţii şi parada persoanelor LGBT+ Bucharest Pride împart Capitala în două. Pentru a evita orice incidente, autorităţile au autorizat organizarea celor două evenimente la ore și pe trasee diferite.
Marşul normalităţii deja s-a încheiat, în timp ce parada susţinătorilor LGBT+ are loc mai târziu.
Purtând steaguri tricolore, icoane și cruci din lemn, sute de persoane s-au adunat la prânz în Piața Victoriei și au pornit în marș, pe traseul Piața Universității- Piața Unirii- Patriarhie.
La manifestația organizată de Noua Dreaptă a participat și senatoarea SOS România, Diana Șoșoacă, iar mai multe persoane au fost aduse cu autocarele.
Participanții au spus Tatăl Nostru, au cântat imnuri bisericești și au scandat „Bucureștiul nu-i Sodoma” și „Dumnezeu a dat / Femeie și bărbat”.
Marșul normalității s-a încheiat în fața Patriarhiei.
Tot astăzi are loc și parada comunității LGBT+, Bucharest Pride, pe traseul consacrat, de la Guvern la Parlament.
Sursa: TVR Info