Bucureştiul atrage sute de mii de turiști străini în fiecare an. Vin să vadă Palatul Parlamentului, să se plimbe pe Calea Victoriei sau să petreacă în Centrul Vechi. Spun că le place mâncarea tradiţională, atmosfera, dar şi preţurile mai mici decât în oraşele lor, potrivit unui material realizat de observatornews.ro.
La restaurante, în cluburi sau pe străduțele din Centrul Vechi, foarte greu mai auzi limba română. Engleză, italiană și chiar germană sunt limbile pe care le auzi cel mai des. Iar străinii sunt principalii clienți care vin să profite de viață de noapte din Capitală.
Majoritatea turiştilor aleg Bucureştiul pentru un city break.
Turist: A fost o locație grozavă pentru a petrece câteva zile împreună în acest oraș frumos, în care n-am mai fost până acum. Ne-am distrat de minune.
Turist: Prietena mea cea mai bună a găsit niște bilete ieftine, m-a întrebat daca vreau să zbor și i-am spus că da, și după cinci minute ne-am hotărât să zburăm. Ieri am fost într-un club și a fost o atmosferă foarte bună. Ultima dată când am fost într-un club a fost acum 3 ani, sau ceva de genul, și a fost foarte bine.
Turist: Sunt din Australia. Sunt DJ în noaptea asta într-un club de noapte din București. Aparent o locație foarte frumoasă, asta e misiunea mea în noaptea asta.
Iar cand vine vorba de preferinţe, acestea pot fi foarte diverse.
Turist: Mâncarea. Mâncarea este uimitoare. Și Parlamentul a fost minunat. L-am vizitat două zile după-amiaza și a fost minunat.
Parlamentul rămâne în topul preferințelor turiștilor, alături de casa lui Ceaușescu, Calea Victoriei și Ateneul Român
Iar când vine vorba de prețuri, și acestea sunt atrăgătoare pentru ei. În comparație cu alte capitale europene, Bucureștiul rămâne o destinație ieftină pentru buzunarele străinilor.
Turist: Rezonabile aș putea spune. Puțin mai scump decât ne așteptam, dar încă acceptabil.
Turist: Prețurile sunt normale. Similare cu cele din Polonia, Slovacia sau Slovenia. Prețuri normale pentru Europa de Est.
Conform Institutul Național de Statistică, in primele zece luni ale anului trecut, România a fost vizitată de peste 1,8 milioane de turişti, atât din ţară cât şi din străinătate.