Cum ar putea arăta Piața Matache, reconstruită de la zero în două etape: apar zece magazine individuale cu terase

Actuala Piață Matache din București, cu tot ce a rezultat în urma demolării de acum 11 ani a Halei Matache Măcelaru, va fi dărâmată și refăcută complet, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Sector 1, potrivit g4media.ro.

În prezent, pe suprafața de 11.000 mp din centrul Bucureștiului, aflată între Gara de Nord și Piața Victoriei, se află o zonă destructurată și fără personalitate. În 2013 a fost demolată și demontată Hala Matache în timpul construcției arterei rutiere Buzești-Berzei. Primăria mai are de rezolvat problema însă finanțării.

Acum, administrația Sectorului 1, pe al cărei teritoriu se află piața, vrea să refacă întreaga structură după modelul vechii zone comerciale din secolul XIX unde se adunau târgoveți, ca și la Hala Traian, de altfel singura hală veche a Bucureștiului care are continuitate până în prezent.

Planul din 2023 al autorității locale din Sectorul 1 pentru Piața Matache este de a merge cu lucrările etapizat, pentru a-și maximiza șansele de a reface complet zona, întrucât regimul de proprietate este mixt: peste 8.500 mp se află în administrarea Sectorului 1, iar în jur de 2.900 mp sunt în proprietatea Municipiului București (PMB) și în domeniul privat, pentru care este necesară exproprierea.

În etapa 1 vor intra în lucru: parcarea subterană de 165 de locuri, ce se va întinde pe toată suprafața pieței, subsol comun pentru cele 10 imobile spații de tip showroom care se vor reconstrui la exterior.

Construcțiile, cele 10 imobile cu magazine individuale, care pe vremuri erau prăvălii și ateliere, sunt relativ simple, întrucât au subsol, parter și terasă, iar pentru realizarea lor este nevoie de autorizație de construire eliberată de Primăria Sectorului 1. Aceste informații sunt cuprinse în Hotărârea „Modernizare și refuncționalizare /realizare construcție nouă – Piața Matache”, adoptată în decembrie 2023 de Consiliul Local Sector 1 și au fost explicate pentru G4Media.ro de Tudor Roșca, city manager la Primăria Sector 1.

„Vrem să ne ocupăm în etapa 1 de partea care este în administrarea Sectorului 1 și care practic poate reda funcționalitatea actuală a pieței, și în paralel, nu succesiv, refacem Hala, dar acest proiect va avea cu siguranță o durată ceva mai mare.

De aceea am etapizat cele 2 părți pentru că, în prima etapă, sunt construcții relativ simple, parcarea nu e complicată, deja sunt o mulțime de firme care știu să facă parcări subterane și sunt sigur că vor licita (și va fi aleasă cea mai bună propunere din punct de vedere al prețului și tehnic), după ce am terminat partea cu parcarea deasupra se construiesc aceste imobile individuale cu terasă care vor prelua funcționalitatea actualei piețe, toate 10 imobile”, a declarat pentru G4Media.ro city managerul Sectorului 1.

În etapa doi se va reconstrui Hala Matache Măcelaru, pe vechiul amplasament, cu fațada pe care a avut-o în 1887 și se vor restaura elementele decorative ale halei, unele dintre ele degradate, păstrate acum într-un depozit din sectorul 4, de pe Drumul Bercenarului.

Întrebat la dezbaterea proiectului în Consiliul Local, de consilierul PNL Adrian Oianu, dacă va revedea fațada istorică care i-a făcut „copilăria fericită”, răspunsul lui Călin Alexandrescu, CEO Vego, firma care a realizat studiul și indicatorii tehnico-economici, a fost: „Da, cu o steluță, forma va fi aceeași, elementele din vechea piață, nu vă punem spune câte din ele, vor fi recuperate. Noi am făcut o muncă de detectivi pentru a identifica unde au fost duse elementele Halei Matache. Paradoxal, Piața Matache a generat în sectorul 4 zonă de protecție, fiind depozitat într-o hală pe Drumul Bercenarului, direcția de cultură ne-a obligat să punem zona de protecție în sectorul 4”.

Hala Matache, ce va avea doar parter și subsol, va putea fi construită după ce se expropriază terenuri. „Sunt 2 terenuri cu două regimuri diferite, terenul este în administrarea Municipului București și autorizația de construire se eliberează de către Primăria Municipiului București, nu de către Primăria Sectorului 1. În al doilea rând, hala se suprapune cu tot ceea ce înseamnă spațiile verzi adiacente, cu ce mai are intrări, se suprapune pe un teren proprietate privată, care are mai mulți proprietari, și are o situație mai ciudată, acela trebuie să facă obiectul unei exproprieri.

Toate demersurile pentru realizarea Halei se fac simultan cu prima etapă de construcție a parcării și celor 10 imobile. Exproprierea o face Primăria Municipiului București, cu fondurile Sectorului 1. „Banii îi avem asigurați, procedura o demarează ei, dar la propunerea/solicitarea noastră”, a menționat Tudor Roșca.

Termenul de începere al lucrărilor pentru prima etapă a lucrărilor poate începe „realist” după parcurgerea pașilor administrativi, în primăvara anului 2025, cel mai devreme, a afirmat city managerul Primăriei Sectorului 1 pentru G4Media.ro. „3 ani ar dura (realizarea pieței – nota redacției) cu tot cu hala, de aceea noi nu vrem să stăm cu piața demontată 3 ani, o etapizăm și facem o etapă 1 și etapă 2. Nu sunt proiecte separate, vorbim de un singur proiect, birocratic e spart în două bucăți. Cele zece clădiri reprzintă etapa 1, care e mai simplă din punct de vedere birocratic și mult mai rapidă și care practic permite redarea funcționalității pieței. Etapa nr 2 reprezintă exproprierea, construcția halei și amenajarea spațiilor verzi de la bulevard. Ele pornesc in paralel”, a mai spus city managerul.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati