Cum arată meniul de 22 de lei al unui pacient la Spitalul Clinic Cantacuzino – FOTO

O lehuză internată la Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino, în secția Maternitate, primește la micul dejun trei felii de pâine, un crenvurst, gem și unt sau margarină.

Jurnalistul Vitalie Cojocari prezintă pe pagina de Facebook cum arată meniul unui pacient internat la Spitalul Clinic „Dr. Ioan Cantacuzino“, după ce a primit o fotografie de la un apropiat. „Mi-a trimis poza pentru că a rămas șocat când a văzut micul dejun pe care l-a primit soția sa“, notează Cojocari.

Costul zilnic alocat hranei pentru pacienți este de 22 de lei.

”Acesta este meniul de mic dejun în Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino, în secția maternitate. Aș fi curios cât declară conducerea că ar costa acest ospăț plimbat pe holuri deschis și servit celor internați”, a scris acesta în mesaj.

Foto: Facebook / Vitalie Cojocari

În postarea făcută pe Facebook, Vitalie Cojocari spune că a solicitat un punct de vedere de la spital, pe care l-a și primit: „Spitalul spune că nu știa că pacienților nu le place mâncarea“, scrie reporterul. Iată explicația spitalului:

“Spitalul clinic Dr. Ion Cantacuzino, reprezentat prin manager Prof. Dr. Brezean Iulian, ca răspuns la solicitarea dvs. vă comunică:

– nu am primit până acum nicio reclamație legată de mesele servite și calitatea lor;

– alocația pe zi este de 22.50 lei pentru lehuze conform Hotărârea nr. 470/2021 pentru modificarea anexei la HG 429/2008 privind nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitar publice, precum și pentru aprobarea unor măsuri în domeniu asigurându-se trei mese principale și două suplimente;

– hrana este preparată în bucătăria proprie;

– meniul este suficient din punct de vedere caloric.”

Situația din alte spitale din România

În comentarii, cineva menționează ce a primit la micul dejun la Maternitatea Giulești din Capitală:

„Mic dejun Maternitatea Giulești, București – Noiembrie 2020

3 felii de cașcaval, jumătate de roșie, 3 felii de pâine și o cutiuță de unt. Atât.

Am primit pachete de acasă cât am stat internată. Făceam foamea altfel”.

Un alt utilizator a postat un meniu de la spitalul Grigore Alexandrescu:

 

Altcineva a postat o poză cu una dintre mesele primite într-un spital privat, unde mâncarea pare mai consistentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati