Cum arată spitalul modular Covid-19 din Pipera, închis în ianuarie. Va fi redeschis în această săptămână, după creșterea cazurilor COVID

Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, luni, că în următoarele zile va fi redeschis spitalul modular Covid-19 din Pipera, secţie externă a Spitalului „Victor Babeş”, care ar urma să pună la dispoziția pacienților încă 300 de paturi cu oxigen. Închis în ianuarie, spitalul modular pare uitat de lume și este înconjurat de bălării, potrivit unor imagini postate de jurnalistul George Ciubotaru.

”Împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Primăria Municipiului Bucureşti se lucrează la operaţionalizarea platformei de la Pipera, care ne va da şansa a încă 300 de paturi cu oxigen. Şi acest lucru în această săptămână se va întâmpla.”, a declarat Cseke Attila într-o conferinţă de presă.

Cum arată spitalul modular Covid-19 din Pipera, închis în ianuarie

Nicuşor Dan, anunţa, pe 14 ianuarie, că spitalul modular de la Pipera va fi închis pentru că a scăzut numărul persoanelor bolnave de COVID-19 care au nevoie de îngrijiri.

”Vom închide spitalul modular de la Pipera, nu se mai justifică. Din fericire, numărul de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale pentru coronavirus a scăzut şi nu se mai justifică cheltuielile pe care le facem acolo. Evident, în situaţia nefericită în care numărul de persoane o să înceapă să crească – eu sper să nu ajungem acolo – e disponibil pentru a fi refuncţionalizat”., a precizat edilul Capitalei.

Spitalul modular din Pipera a fost deschis pentru prima dată pe 7 august 2020, în mandatul fostului primar Gabriela Firea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati