Cum poți să ceri restituirea banilor dacă ai primit amendă pentru formularul PLF

Cetăţenii sancţionaţi contravenţional pentru că nu au completat formularul digital de intrare în România şi care au achitat amenda au termen 90 de zile începând de miercuri pentru a depune la direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu o cerere de restituire a sumei plătite.

Ministerul Dezvoltării a aprobat şi publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabileşte procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani achitate de cetăţeni, reprezentând amenzi contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România, scrie news.ro.

”Cetăţenii sancţionaţi contravenţional care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu, în vederea restituirii sumelor achitate, în termen de 90 de zile de astăzi. În vederea procesării rapide a cererilor, acestea trebuie însoţite de procesul verbal de constatare a contravenţiei şi documentul de plată”, precizează Ministerul Dezvoltării.

Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic (e-mail/Spaţiu Virtual Privat) sau prin împuternicit.

  • Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale, sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc.

Formularul de cerere poate fi descărcat de AICI

Termenul de soluţionare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora.

În cazul cetăţenilor care au primit amendă contravenţională pentru necompletarea formularului PLF, dar care nu au achitat amenzile, acestea se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate.

Procedura restituirii acestor amenzi a fost publicată, pe pagina Ministerului Dezvoltării, în transparenţă decizională, din 4 august, şi au fost consultate structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

Obligativitatea completării formularului digital de intrare în România a fost instituită din 20 decembrie 2021. În cazul în care formularul nu era completat în cele 24 de ore de la intrarea în ţară, amenda iniţială era cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei.

În 11 martie 2022, Guvernul a aprobat OUG care elimină obligativitatea completării formularului electronic la intrarea în ţară.

În 21 iulie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt anulate amenzile aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în Romania – PLF.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati