Cum purtăm corect măștile de protecție și cât de des trebuie schimbate

Măsurile de relaxare vor aduce și pericole în cazul în care nu ne protejăm corect. Despre cum trebuie purtate corect măștile de protecție a vorbit Adrian Marinescu, medic la Institutul Matei Balș, pentru Antena 3.

”Cu siguranță dacă nu o purtăm corect, mai bine nu o purtăm deloc. Ea este o barieră care ar trebui să îmi acopere nasul și gura în aceeași măsără. Și de aceea, ar trebui să fie cu partea colorată în exterior și este important, ca să se muleze la nivelul feței, există marginea de sus, care e făcută special pentru a mula piramida nazală, în așa fel încât să fie cât mai etanș la nivelul feței”.

Cu privire la cât de des trebuie să purtăm masca, medicul este de părere că trebuie purtată doar atunci când este nevoie.

”Mai trebuie spus că masca o voi folosi când am nevoie de ea. Dacă merg singur în mașină, dacă merg singur pe stradă, nu am de ce să o folosesc pentru că își pierde destul de repede calitățile și atunci o voi folosi în spațiile închise, când merg în market, în farmacie, sau poate la birou, atunci când vin în contact cu alte persoane.

Adrian Marinescu a vorbit, de asemenea, despre timpul maxim de purtare a unei măști.

”O mască va fi folosită pentru un număr de ore, într-o anumită zi, ea va fi aruncată și voi folosi pe urmă altă mască. Masca trebuie să nu fie umezită. Dacă ajunge să fie umezită, nu își mai păstrează calitățile. Fiecare își poate da seama”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati