Cum s-a schimbat viața lui Cristi Minculescu din cauza pandemiei: “Artiștii au rămas fără principala sursă de venit”

Cristi Minculescu, fostul solist al trupei Iris, a dezvăluit într-un interviu despre momentele prin care trece din cauza coronavirusului. Se pare că nu îi priește deloc statul acasă și că se simte inconfortabil în această situație dramatică.

„Nu sunt obişnuit cu statul acasă atât de mult, dat fiind natura meseriei mele, dar aşa a fost să fie, drept pentru care fac cam tot ce face toată lumea: citesc, am urmărit filme şi documentare diverse, am vorbit cu colegii la telefon, m-am odihnit „obligat-forţat”.

Pentru mine, la fel ca pentru majoritatea oamenilor, vremurile pe care le traversăm astăzi sunt pline de incertitudine şi de temeri de tot felul. Peste 20 de concerte programate în perioada martie-mai-iunie au fost anulate, iar cel mai important show al anului pentru noi, ca însemnătate şi dimensiune, concertul aniversar „40”, de la Sala Palatului, a fost reprogramat pentru 24 octombrie”, a declarat Cristi Minculescu, în cadrul unui interviu pentru Click.ro.

Sursa de venituri a artiştilor nu mai există

Artistul este de părere că lumea trăiește vremuri istorice, care își vor pune amprenta asupra vieților noastre. Totodată, solistul spune că industria în care activează a fost grav lovită de COVID-19, pentru că sursa principală de venit a dispărut.

„Trăim vremuri istorice, care îşi vor pune amprenta asupra multor aspecte ale vieţii noastre cotidiene. Într-o clipită, lumea, cum o ştiam noi, s-a schimbat la 180 de grade. Nu a fost şi nu va fi deloc uşor, dar trebuie să privim viitorul cu optimism, cu solidaritate şi calm.

Ca multe alte industrii, şi cea în care noi activăm a fost grav lovită. Sursa principală de venit a artiştilor, concertele live, manifestările cu şi pentru public, a dispărut cu desăvârşire în această perioadă”, a mai spus fostul solist al trupei Iris.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati