Cum să eviți experiențele neplăcute cu taximetriștii din București

Cel mai probabil fiecare dintre noi am avut cel puțin o experiență neplăcută cu un taximetrist sau cu o persoană de la care am încercat să cumpărăm un serviciu. Există însă un secret prin care putem să evităm aceste situații și să le transformăm în unele plăcute.

Călin Iepure a explicat, la Antena 3 CNN, care este secretul prin care îi poți face pe oameni să se poarte cu tine așa cum vrei tu.

”Taximetriștii din București, este vai de capul lor. Și ce făceam eu ca să mă protejez de asta? Când urcam în taxi, primul lucru pe care îl făceam era să îi spun taximetristului: Uite, eu tot aud tot felul de lucruri despre taximetriștii din București. Dar eu încă nu am întâlnit un taximetrist care să se comporte urât cu mine sau să nu fie onest. Uite așa, ca dumneavoastră.

Spune-le oamenilor cum vrei să fie, nu cum au fost. În momentul în care tu faci lucrul acesta, automat ei vor tinde să se ridice la nivelul la care tu îi vezi, a explicat Călin Iepure.

Acesta a vorbit și despre modul în care putem atinge succesul.

”Secretul în viață este să fii pregătit atunci când se ivește oportunitatea. Cred că poți fi pregătit doar atunci când investești în educația ta. Primul lucru pe care l-aș face, este nevoie să te educi tu ca să poți să identifici acele oportunități, sau le vezi acolo unde alții nu le văd deloc. Și atunci este nevoie să te educi. Și cea mai mare investiție pe care o poți face este propria ta educație. De aici aș porni. Ca tu să vezi oportunitățile, mai întâi educă-te, investește în educația ta.

Al doilea lucru pe care îl poți face, este să te înconjori de oameni pe care îi admiri. Atenție, pe care îi admiri, nu pe care îi invidiezi! Una este invidia, alta este admirația. Linia este foarte fină, și atunci înconjoară-te cu oameni sau mergi acolo unde sunt oameni care seamănă idealului tău. Și înconjurându-te de astfel de oameni, aceștia or să îți transmită din valorile lor, din atitudinea lor, din priceperea lor, din cunoștințele lor și automat tu o să te imprimi cu atitudinea și cu valorile lor. Și din momentul acela ai crescut.

Iar al treilea lucru este să dăruiești din ceea ce tu ai devenit și oamenilor care sunt la început de drum. Întinde-le o mână de ajutor, dăruiește puțin din cunoștințele tale. Cred că asta este cheia pentru creșterea societății din care facem parte”, a mai spus Călin Iepure în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati