În contextul evoluţiei riscului de îmbolnăvire cu coronavirus, dar și a urgențelor medicale înregistrate la metrou în ultimele zile, Metrorex anuntă că s-a evaluat modul de acționare în prezent și vor urma câteva schimbări.
a) Se acționează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenți de poliție, 12 echipe mixte poliție/ jandarmi, cu două echipe în ținută civilă, acordându-se aproximativ 50/60 de sancțiuni zilnice;
Vezi și: Controale la măști și bilete, pe mai multe linii STB
b) Având în vedere evoluția pandemiei Covid 19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi;
c) În cele 63 de stații de metrou acționează zilnic 320 de agenți de pază în trenurile de metrou și stații, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile.
Metrorex informează că, față de situațiile de urgență înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenție ale acestora.
Citește și: DSU a început să emită mesaje RO-Alert în zonele cu rată mare de răspândire coronavirusului
De asemenea, este posibilă o colaborare cu Polițiile Locale din București, pentru ca acestea să asigure sprijin la gurile de acces de metrou, în situații de urgență.
Accesul în stațiile de metrou din București va fi restricționat în situații de urgență
Astfel, în situațiile de urgență, până la prezentarea forțelor de Poliție, controlorii de acces și agenții de securitate vor îndruma călătorii, prin anunțuri la stația de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze stațiile de metrou până la reglementarea situației”, se mai arată în comunicatul Metrorex.