Cum se deschid școlile în Capitală. Anunț de la Inspectoratul Școlar București

0
144

Școlile din București ar trebui să se deschidă conform scenariului 2 (galben), cu preșcolarii și elevii din ciclul primar și din clasele terminale la școală, iar ceilalți în sistem mixt, o parte la școală, o parte acasă, online. Anunțul vine de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

„Conform calendarului cuprins în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a emis situația în care se află localitatea București, adică scenariul doi. Conform acestui scenariu, școlile ar trebui să învețe la nivel preșcolar, primar și clasele din anii terminali pe învățământ direct, față în față, iar restul claselor prin rotație”, a declarat Roxana Cercel, purtător de cuvânt al ISMB, scrie Digi24.

Rata de incidență a îmbolnăvirilor în Capitală a fost de 1,12, potrivit datelor publicate de DSP.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ au transmis către ISMB și DSP soluțiile de funcționare în noul an școlar, în funcție de infrastructura de care dispun, urmând ca acestea să fie supuse aprobării Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

În unele școli scenariul 1 (verde) este oricum exclus, pentru că sunt clase unde învață foarte mulți elevi, iar distanțarea fizică este imposibilă.

“Noi ne-am propus scenariul 2. Scenariul 1 era exclus pentru că avem și foarte mulți copii în toate clasele, pornind de la 32 până la 38 de elevi. Apoi avem și personal didactic în vârstă și cu anumite boli, deci trebuie să potejăm pe toată lumea. (…) Suntem pregătiți și pentru scenariul trei dacă se întâmplă ceva. Suntem o școală atipică pentru că pentru cei mici și gimnazial noi nu avem circumscripție, dezvoltăm și învățământul în limba maternă italiană, vin foarte mulți copii din Italia, vin și de la 150 de km din jurul Bucureștiului și din celelalte sectoare, deci rata de răspândire a unui virus poate fi mult mai mare, decât la alte școli”, a declarat Maria Dan, directorul Liceului Teoretic “Dante Alighieri”, din sectorul 3 al Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.