Bisericile din București fac pregătiri pentru a pune în aplicare noul acord semnat de Patriarhia României cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru ca Lumina Sfânta și pâinea binecuvântată să ajungă în casele credincioșilor.
Spre deosebire de protocolul inițial, în care era precizat că bisericile vor fi ajutate la distribuirea Sfintei Lumini de angajați MAI, noul acord prevede că distribuirea se va face de către „personal clerical și voluntari ai bisericii”.
De exemplu, în cazul parohiei Cuviosul Daniil Sihastrul din Sectorul 4 al Capitalei, preoții au lipit afișe pe ușile blocurilor. Ei arată că pentru a pregăti praznicul Învierii Domnului, în seara de joi va fi binecuvântată pâinea denumită Sfintele Paști, potrivit Ziare.com.
„Aceasta poate fi primită la biserică sau poate fi adusă la casa dumneavoastră.”
În Duminica Învierii, între orele 1.00-2.00 sau 8.00- 13.00, preoții vor aduce la blocuri Lumina Învierii și pachete cu Sfintele Paști.
„Cu această ocazie putem primi și un pomelnic pe care să-l pomenim,” se arată în anunț.
Parohia pune la dispoziție două numere de telefon, al unui preot și al unui voluntar, care pot fi contactați: „Va rugăm să ne trimiteți datele unei persoane din bloc, prin mesaj SMS/whatsapp: numele, blocul, scară și numărul de pachete cu Sfintele Paști pe care le doriți.”
Totodată, Parohia Icoanei din Centrul Capitalei a trimis enoriașilor o adresă prin care îi anunță că în zilele de 17 și 18 aprilie vor putea primi acasă Paștile (anafura sau pâinea binecuvântată), la cerere. Doritorii trebuie să trimită un SMS la unul dintre cele 3 numere de telefon comunicate, urmând să fie contactați de voluntari pentru a li se spune ora la care vor veni, scrie G4Media.
Parohia Icoanei comunică enoriașilor și faptul că Lumina sfântă va fi adusă pe fiecare stradă de voluntari în jurul orei 20, sâmbătă, 19 aprilie. Credincioșii sunt rugați să desemneze o singură persoană, pregătită cu o lumânare, care să fie prezentă la poartă sau la ușa blocului. Aceasta va lua Lumina sfântă de la voluntari și apoi o va împărți vecinilor.