Cum se pregateste Primăria Capitalei de venirea sezonului rece. Ce spune Gabriela Firea?

Primarul General, Gabriela Firea, a convocat la Primăria Capitalei comandamentul pentru pregătirea sezonului rece, la care au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice și companiilor municipale cu atribuții în domeniu, potrivit unui comunicat de presa.

„Având în vedere prognoza meteo, care anunță scăderi semnificative ale temperaturii în următoarele zile în București, îndeosebi pe timpul nopții, am convocat comandamentul ca să mă asigur că sunt pregătite toate măsurile necesare. În ultimele două nopți, media de temperatură a fost sub 10 grade, la fel se anunță și în următoarea, așa că sunt îndeplinite condițiile pentru a începe furnizarea agentului termic în Capitală. RADET a început deja probele la sistemul de termoficare în noaptea de duminică spre luni și nu au fost înregistrate probleme.
Sunt convinsă că bucureștenii vor avea toate condițiile pentru a putea trece cu bine prin această iarnă. Am încredere că în această iarnă vor fi cât mai puține avarii, având în vedere investițiile realizate în premieră în ultimii trei ani, investiții la care Bucureștiul a fost deficitar ani la rând, deși sistemul de termoficare are o vechime de 50-60 de ani. Subliniez că pentru spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni nu am așteptat, ci RADET furnizează căldură încă de la începutul lunii octombrie”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul General a arătat că bucureștenii au la dispoziție două numere de telefon pentru transmiterea eventualelor sesizări și reclamații privind sistemul de termoficare:
RADET: 031.9442 (tarif normal)
Primăria Capitalei: 0800.800.868 (telverde)
De asemenea, echipele RADET sunt pregătite să intervină 24/24 de ore în cazul producerii unor eventuale avarii, astfel încât acestea să poată fi remediate cât mai rapid cu putință.
Și celelalte direcții și companii municipale sunt pregătite cu măsuri specifice domeniului fiecăreia:
Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială asigură, în colaborare cu Poliția Locală, echipe mobile care monitorizeze persoanele fără adapost şi vor asigura cazarea şi serviciile oferite acestora.
Direcția are disponibile 540 de locuri de noapte pentru persoanele fără adăpost și 80 de locuri de zi în Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulţi „Sf. Ioan”, iar din decembrie vor mai fi disponibile 70 de locuri în adăpostul temporar de noapte ODESA.
Pentru sesizări privind persoanele fără adăpost aflate în situaţii de risc, cetățenii au la dispoziție numărul unic de telefon021/9524, și aplicația Social Alert, accesibilă pe telefonul mobil.
Totodată, toate spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, vor fi pregătite să primească în camerele de gardă toate persoanele care necesită asistenţă medicală.
La rândul său, Alexandru Burghiu, administrator special al RADET, a precizat: „Am început încărcarea punctelor termice, încărcarea se face gradual, tocmai de aceea am început din timp probele, pentru ca bucureștenii să găsească în case căldură atunci când temperaturile scăzute se instalează. Până acum, sunt încărcate 97% din punctele termice din București.
Reamintesc că am lucrat, încă din această primăvară, după un model nou: atât cu angajați RADET, cât și cu prin firme terțe și prin Compania Municipală Energetica București, ceea ce a crescut semnificativ resursa umană și, deci, capacitatea de intervenție. Este o premieră, pentru că în ultimii ani RADET nu a mai avut acorduri-cadru.
În ultimii 3 ani de zile, RADET București a inițiat cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice, fiind înlocuiți aproximativ 180 km conductă, din care 30 km pe rețeaua primară, iar restul pe rețeaua secundară. Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi înlocuiți până la finalul sezonului rece 64 km rețea, din care peste 20 km de rețea primară.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati