A fost aprobată ordonanța pentru testarea COVID în farmacii, iar acum sunt stabilite normele de aplicare, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
Astfel, testarea pentru COVID-19 în farmacii se va face exclusiv cu teste rapide antigenice – cu salivă sau nazale – și va fi tot contra cost. Farmaciile vor stabili singure costul testării, dar ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, speră că prețul „va fi competitiv, rezonabil, pentru ca oamenii să se poată testa”.
Nu se va face testare în toate farmaciile
Nu se va face testare în toate farmaciile, pentru că nu toate farmaciile au capacitatea să facă, ci doar în cele care îndeplinesc anumite condiții, a subliniat medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății și cea care semnează proiectul de Ordin privind testarea în farmacii, publicat în transparență.
Avantajul testelor rapide este, așa cum le spune și numele, faptul că rezultatul este disponibil într-un timp scurt. De asemenea, și prețul este mai mic decât cel al unui test de laborator – PCR. Principalul dezavantaj este însă acela că rezultatul este mult mai puțin precis decât al unui test PCR de laborator. În general, un rezultat pozitiv la testul rapid trebuie confirmat și de testul PCR.
În ce condiții se va face testarea pentru COVID-19 în farmacii – proiectul de Ordin al Ministerului Sănătății:
- Zona destinată activității de testare rapida antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2 este organizată pe o suprafață delimitată, destinată exclusiv procesului de testare și îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- a) Este amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzator prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație;
- b) Este dotată cu mobilierul necesar: masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor biologice rezultate din activitatea de testare;
- c) Are o suprafață de minim 4 m2 utili, delimitată de spațiul oficinei (poate exista posibilitatea separării prin instalarea unui/unor paravane opace).
- În situația în care nu există posibilitatea îndeplinirii condițiilor de mai sus, zona destinată activității de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2 poate fi organizată prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condițiile de la art. 4 , cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
- Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protectie, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință.
- Instruirea personalului implicat în activitatea de testare la care se face referire la art. 3 lit. c) va fi organizata de către Direcția de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în colaborare cu Colegiul Farmaciștilor din România.
- După eliberarea acordului temporar de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, personalul de specialitate din cadrul Direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti poate efectua controale pentru verificarea respectării condițiilor prevăzute de prezentul ordin pentru desfășurarea activității de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2.
- Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale vor utiliza în vederea comercializării și testării exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, aflate în gestiunea proprie și care fac dovada calității, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în ceea ce privește dispozitivele medicale.
- Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale pot stabili intervale orare în cadrul orarului de funcționare al unității farmaceutice respective, în care să se desfașoare activitatea de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, cu condiția ca acestea să fie anunțate prin e-mail Direcțiilor de sănătate publice județene, respectiv a municipiului București și Colegiilor Farmaciștilor Județene și respectiv al municipiului București. Orarul de testare trebuie afișat la loc vizibil în vitrina unitatii farmaceutice sau pe ușa de la intrare a acesteia.
- Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale au obligația de a raporta zilnic către Direcțiile de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate si situatia stocurilor de teste rapide antigenice.
- În urma efectuării testării rapide antigenice pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale emit un buletin de testare, care va conține minim următoarele elemente,:
- a) Denumirea societății comerciale în structura căreia funcționează farmacia comunitară/oficina comunitară rurală, care a efectuat testarea cu teste rapide antigen pentru diagnosticarea infecției cu coronavirusul SARS-COV-2;
- b) Numele, prenumele, domiciliul / reședința persoanei testate.
- c) Rezultatul testării : pozitiv / negativ
- d) Numele, prenumele persoanei care a efectuat testarea.
- e) Data efectuării testului şi semnătura persoanei.