Vaccinarea fără programare va fi deschisă în toate centrele din țară începând din acest weekend, pe tot parcursul programului pentru persoanele peste 60 de ani și de la ora 14 pentru celelalte categorii, pe baza bonurilor de ordine eliberate în centre, precizează CNCAV.
Vaccinarea fără programare, prin prezentare directă, în centrele de vaccinare:
➢ În limita capacității centrelor și a dozelor disponibile;
➢ Cu utilizarea bonurilor de ordine eliberate în centre;
➢ Pe tot parcursul programului centrului, pentru persoanele de peste 60 de ani;
➢ După ora 14.00, pentru populația generală, cu vârsta sub 60 ani.
Se pot prezenta direct în centre cetățenii români și străinii cu drept de ședere în România.
Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.
Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin.
„Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru. Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor”, precizează CNCAV.
Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.