Cum se vor organiza ceremoniile de Bobotează 2021. Ce măsuri a anunțat Patriarhia

0
54
Slujba Boboteaza
Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Patriarhia a anunţat luni măsuri speciale la ceremoniile de Bobotează 2021, precizând că vor fi culoare speciale de acces, iar credincioşii vor trebui să poarte mască de protecţie şi să respecte distanţa de 1,5 m între ei.

”La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021 credincioşii vor primi, începând cu ora 7.00, Aghiasma Mare sfinţită şi îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Aghiasma Mare din 6 ianuarie  vor fi doar binecuvântaţi prin stropire. Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfăşura în contextul precauţiilor impuse de respectarea regulilor sanitare”, transmite Patriarhia, potrivit news.ro.

În plus, apa sfinţită va fi doar îmbuteliată, fără să mai existe vasele mari din care fiecare dintre cei prezenţi îşi putea lua apă sfinţită.

Programul de marți

Marţi, 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, programul este următorul:

– Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) în Catedrala Patriarhală pentru nevoile Catedralei. În acelaşi timp, în Altarul de vară, va fi sfinţită şi o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.

– Sticlele cu Aghiasmă Mare, îmbuteliate marţi, 5 ianuarie, vor fi oferite credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală în ziua de miercuri, 6 ianuarie, 2021, începând cu ora 7.00, lângă Altarul de vară. Aceştia vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie.

Programul de miercuri

Miercuri, 6 ianuarie, Boboteaza:

– Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarahlă se va realiza doar dinspre Piaţa Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricţionat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);

– Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;

– Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârşită din nou Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reşedinţei Patriarhale, după care credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.

– Pentru a se evita aglomerarea credincioşilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenţi, ci credincioşii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.