Lucrările la pasajul rutier suprateran „Europa Unită” din Sectorul 4 vor fi finalizate în aproximativ 18 luni, potrivit unui comunicat de presă.
Pasajul de la intersecţia Bulevardului Metalurgiei cu Strada Turnu Măgurele va avea o lungime de peste 650 de metri și două benzi de circulație pe fiecare sens.
Când vor fi încheiate lucrările
Potrivit sursei citate, lucrările au început în luna februarie a acestui an și vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.
Până în acest moment au fost executate forajele necesare montării celor patru piloni de susținere ai pasajului, urmând ca în zilele următoare să fie testată rezistența celor 32 de coloane din structura de bază a construcției.
Apoi, lucrările vor continua cu armarea fundațiilor pilonilor de susținere, mai spune Primăria Sectorului 4.
”Noul pasaj ce se construiește în Sectorul 4 va răspunde tuturor cerințelor și standardelor de siguranță rutieră impuse în domeniu. Dincolo de componentele ce țin de stricta utilitate a pasajului, acest obiectiv de investiții va fi un reper și din punct de vedere arhitectural, îmbinând armonios elementele de funcționalitate cu cele de design urban.”, conchide instituția.