Cum va fi reorganizat transportul public din Bucureşti-Ilfov

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) anunţă, marţi, că, în perioada mai – septembrie, va reorganiza reţeaua de transport la nivelul întregii regiuni, în vederea optimizării acesteia.

Noul sistem va avea în vedere dezvoltarea durabilă a regiunii până în anul 2030, ţinând cont şi de proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) Bucureşti – Ilfov 2016-2030 şi dezvoltarea continuă a zonei.

”Reorganizarea vizează:

  • crearea de benzi proprii pentru transportul în comun,
  • extinderea pistelor pentru biciclete,
  • încurajarea modurilor alternative de transport şi alte măsuri.

În acest sens, un exemplu ar fi benzile proprii realizate sau aflate în procesul de avizare şi execuţie, precum cele de pe Bd. Gh. Magheru, Calea Griviţei (în zona Gării de Nord, pe ambele sensuri), pe Calea Dorobanţi (între Piaţa Dorobanţi şi Şoseaua Ştefan cel Mare) sau Str. Dristorului”, a transmis, marţi, TPBI, potrivit unui comunicat de presă.

Vor fi puse bazele Proiectului de Tren Metropolitan

Sursa citată a precizat că, tot în acest an, vor fi puse bazele Proiectului de Tren Metropolitan, în vederea includerii în Programul integrat de transport a acestui mod foarte utilizat la nivel regional în toată Europa.

”O altă măsură va fi eficientizarea liniilor urbane şi regionale, aşa cum a fost cazul liniei urbane 135, care pătrundea foarte mult în Judeţul Ilfov şi a fost reorganizată, prin înfiinţarea unei linii regionale şi reorganizarea unor linii urbane şi regionale. Întrucât în această perioadă ar putea apărea necesitatea unor modificări punctuale pe anumite linii, TPBI aşteaptă din partea călătorilor sugestii şi informaţii referitoare la funcţionarea liniilor de transport la adresa de e-mail office@tpbi.ro”, a mai transmis organizaţia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati