Cum văd elevii şi profesorii începutul anului școlar. Nemulțumiri cu privire la purtarea măștii

0
50
scoala online
Unsplash

Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” a realizat o consultare rapidă cu elevii şi cadrele didactice de la nivel naţional, cu scopul de a înţelege care este perspectiva asupra noului an şcolar în contextul pandemiei de COVID-19.

Percepția elevilor și profesorilor despre prima săptămână de școală nu este tocmai bună. Conform unui sondaj, 34% dintre cadrele didactice spun că prima săptămână de școală a însemnat multe situații neprevăzute sau dificile, în timp ce alți 11% susțin că începutul școlii a fost de-a dreptul haotic, scrie Digi24.

16% din elevi spun că prima săptămână de școală a reprezentat haos

Elevii au perceput situația cam la fel: 24% s-au confruntat cu situații neașteptate, iar 16% consideră că a fost haos.

Principala dificultate atât pentru elevi, cât și pentru profesori este legată de purtarea măștii – de care s-au declarat nemulțumiți 70% dintre elevi și 67% dintre cadrele didactice.

O altă problemă a fost lipsa dispozitivelor electronice și a conexiunii la internet. Iar aproape jumătate dintre elevi sunt nemulțumiți de lipsa interacțiunii fizice cu colegii.

Din perspectiva elevilor (49%) o dificultate semnificativă este reprezentată de imposibilitatea interacţiunii fizice cu ceilalţi colegi, în timp ce cadrele didactice au resimţit provocarea de a desfăşura activităţile educaţionale respectând distanţarea între elevi în timpul orelor, cât şi în pauze.

În ceea ce priveşte prezenţa instrumentelor digitale necesare (calculator, laptop, internet de mare viteză etc.), 19% dintre elevi au susţinut că acest aspect a fost problematic pentru şcoli, iar 9% pentru conexiunea elevilor de acasă.

De asemenea, 35% dintre profesorii respondenţi au menţionat că au întâmpinat dificultăţi legate de conexiune pentru desfăşurarea orelor în regim hibrid sau online.

Alte dificultăţi remarcate de cadrele didactice sunt: reacomodarea elevilor la şcoală, lipsa materialelor, lipsa unei platforme online la nivel de şcoală, lipsa pauzelor pentru profesori, timpul foarte mare pentru pregătirea lecţiilor hibrid. Elevii au mai observat că unii dintre profesori nu au fost suficient de bine pregătiţi pentru a desfăşura orele în sistem hibrid sau online.

Probleme cu accesul la internet

Cadrele didactice au remarcat în proporţie de 55% că există în şcolile unde predau elevi care nu pot participa la educaţia online din cauza lipsei accesului la infrastructură digitală.

Proporţia elevilor care au observat această problemă este mai mică, respectiv 26%, probabil pentru că aceştia nu au o imagine de ansamblu asupra prezenţei şi motivelor de absenţă/ prezenţă ale tuturor coelgilor.

Elevii consideră că pentru elevii care nu au acces la şcoala online ar trebui achiziţionate terminale digitale individuale cu conexiune la internet. Pe de altă parte, profesorii au fost întrebaţi ce vor face în mod concret pentru a asigura accesul la educaţie pentru toţi elevii, doar 41% au declarat că urmează să fie achiziţionate terminale digitale, iar alţi 42% dintre respondenţi au susţinut că le vor transmite materiale părinţilor, responsabilitatea devenind practic a acestora.

Alte răspunsuri din partea profesorilor au inclus menţiunea că nu au soluţii în momentul de faţă, unii dintre părinţi neputând să fie contactaţi şi, practic, neexistând deloc o comunicare cu elevii.

Sondajul a fost realizat prin metoda chestionarului online în peste 100 de școli. La el au răspuns aproape 1.000 de elevi și cadre didactice. Scopul acestui studiu făcut de Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” este de a înțelege care este perspectiva asupra noului an școlar în contextul pandemiei de Covid-19.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.