Cum vom putea intra în posesia paşaportului de vaccinare

Începând cu 1 iulie, românii vor putea intra în posesia certificatului verde de vaccinare care va fi folosit pentru călătoriile din interiorul Uniunii Europene.

Paşii care trebuie urmaţi pentru a descărca documentul

„O să fie platforma STS, unde ne facem un cont. Contul va fi verificat că aparţine acelei persoane şi o să ne putem alege una din cele 3 situaţii (n.r. – vaccinat, testat sau trecut prin boală). (Platforma -. n.r.) o să ne transmită un link pe adresa de email de unde putem fie să printăm acel certificat în format fizic, fie să îl păstrăm pe telefon, sub formă de poză, e-mail sau pdf. Scanăm acest cod QR în dispozitivele de la frontieră”, a explicat Andrei Baciu, scrie Adevarul.

În cazul în care acest certificat este pierdut, vor exista opţiuni de a avea acces la un nou certificat, chiar prin platformă.

Baciu a spus că datele privind persoanele vaccinate provin de la registru Naţional Electronic de Vaccinare (RENV), iar pentru cei care si-au făcut un test, datele sunt disponibile în CoronaForms.

Certificatul de vaccinare care va fi lansat pe 1 iulie are rolul de a facilita călătoriile între statele membre ale UE.

El are la bază un cod QR care atestă veridicitatea documentului şi va oferi informaţii privind vaccinarea unei persoane, testarea negativă pentru Covid-19 sau faptul că a trecut prin boală.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat la finalul lunii mai că sistemul IT pe care l-a dezvoltat pentru generarea şi verificarea certificatelor digitale UE privind COVID a fost testat cu succes cu grupul tehnic de lucru de la nivel european.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati