Cum vor circula metrourile în weekendul prelungit

Trenurile de metrou vor circula conform graficelor stabilite pentru zilele de sărbătoare, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, a anunţat sâmbătă Metrorex, potrivit agenției de presă Agerpres.

„Având în vedere Hotărârea de Guvern privind stabilirea zilei de 29 noiembrie ca zi liberă, Metrorex informează publicul călător că, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2021 (inclusiv în data de 29.11.2021), trenurile de metrou vor circula conform graficelor de circulaţie, stabilite pentru zilele de sărbătoare. Totodată, Metrorex a prevăzut introducerea de trenuri suplimentare pentru eventualitatea creşterii traficului de călători, în această perioadă”, precizează compania de transport.

Vineri, Metrorex a menţionat, într-un comunicat de presă, că, în data de 1 decembrie 2021, în intervalul orar 9:00 – 16:00, se vor introduce trenuri suplimentare.

Astfel, pe Magistrala 1 (Dristor 2 – Pantelimon) şi pe Magistrala 3 (Preciziei – Anghel Saligny) va fi exista câte un tren suplimentar, iar pe Magistrala 2 (Pipera – Berceni) două trenuri în plus.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati