Cum vor fi verificate certificatele de vaccinare în sălile de fitness și la evenimente

Prefectul Capitalei a explicat sâmbătă, după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti, cum vor fi verificate certificatele de vaccinare pentru accesul la diverse evenimente și în sălile de fitness, scrie digi24.ro.

Alin Stoica spune că în cazul evenimentelor la care pot participa doar persoane vaccinate, această verificare se va face de către STS, prin intermediul CNP-ului, la fel ca la vot.

În ceea ce privește sălile de fitness situația stă diferit. Având în vedere că ele nu au acces la baza de date a STS, clienții trebuie să prezinte dovada vaccinării, adică adeverința care atestă că au fost imunizați împotriva Covid-19, în format electronic sau printat.

„Dacă accesul este mai dificil, atunci vor trebui să vină cu certificatul de vaccinare printat sau în format electronic. Eu mă bazez pe buna credință a oamenilor că nu vor falsifica certificatele. La fel și cei care fac testele PCR sau rapide, unitatea medicală emite în format electronic rezultatul și poate fi oricând arătat”.

Guvernul a decis vineri ca începând cu data de 15 mai, sălile de sport să funcționeze cu o capacitate de 50%. Ulterior, de la 1 iunie, pentru o capacitate de 70%, clienții ar trebui să prezinte dovada vaccinării, adică adeverința care atestă că au fost imunizați împotriva Covid-19.

Patronii sau reprezentanții sălilor care nu respectă regulile vor fi amendați, a precizat șeful DSU, Raed Arafat, în conferința de presă în care au fost aduse lămuriri cu privire la noile măsuri de relaxare.

Astfel, de la 1 iunie, este prevăzut ca: Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și / sau fitness fără a depăși 70% din capacitatea maximă în județele / localitățile unde incidența la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare persoană dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, dacă au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati