Cum vrea viceprimarul Capitalei să atragă venituri suplimentare la bugetul Primăriei București. Estimează venituri de un milion de lei/zi

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, propune atragerea de venituri suplimentare la bugetul Primăriei București prin construirea a circa 20.000 de locuri de parcare. Municipalitatea ar urma să încaseze astfel un milion de lei pe zi, bani ce ar putea fi folosiți la reparația străzilor.

”Calitatea serviciilor publice din București va crește doar dacă vom crește veniturile pentru oraș. Nu exista investiții fără bani! Nu putem furniza servicii publice de calitate, fără a genera venituri suplimentare”, a scris viceprimarul Capitalei pe Facebook.

Printre veniturile suplimentare care ar putea fi atrase de municipalitate, Bujduveanu menționează încasările din parcări: „1 milion de lei pe zi. Aceasta este suma care se poate obține printr-o administrare corectă a acestei activități. În interiorul inelului principal de circulație al Capitalei pot fi generate aproximativ 20.000 de noi locuri de parcare, suplimentar față de cele 12.000 existente deja”, a afirmat viceprimarul Capitalei.

Acesta amintește că există deja proiecte de sistematizare a traficului pentru zona Calea Floreasca – Dorobanți și Tudor Vladimirescu, care pot genera primele sute de noi locuri de parcare.

„Cu banii obținuți – cel puțin 200 milioane de lei pe an – putem susține lucrările de reparații a străzilor, trotuarelor și aleilor, precum și lucrări de marcaje rutiere”, a mai afirmat Stelian Bujduveanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati