Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu TSP Vibe, organizează în perioada 12-13 martie, „Cupa TSP Vibe” București, la tenis de masă.
Evenimentul are loc la Școala Gimnazială nr. 195 Hamburg din Sectorul 3 și sunt așteptați să participe peste 400 de jucători din toată țara.
Competiția are loc pe patru categorii (avansați, hobby, open și elite) astfel:
- Sâmbătă, 12 martie, de la ora 8.45, se va desfășura competiția la categoria „Avansați”, iar de la ora 15.30, la categoria „Hobby”;
- Duminică, 13 martie, de la ora 08.45, se va desfășura competiția pentru categoria „Open”, iar de la ora 15.30, se vor întrece la categoria „Elite”.
De asemenea, în cadrul acestei competiții Primăria Sectorului 3 prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 va lansa și o campanie pentru sprijinirea efortului umanitar de ajutorare a refugiaților din Ucraina care ajung pe teritoriul României.
Astfel, participanții la „Cupa TSP Vibe” – sportivi și spectatori, vor putea dona produse alimentare neperisabile (conserve), produse de igienă personală (măști, dezinfectanți), produse pentru copii (lapte praf, pampers, biberoane), saci de dormit, pături și produse parafarmaceutice (spirt, pansament, rivanol). Produsele vor fi colectate în punctul special amenajat de la intrarea în sală.