Cursuri de teatru pentru adolescenţi, lansate de Teatrul Nottara şi TikTok

Teatrul Nottara demarează, împreună cu TikTok Theater, o campanie educaţională adresată adolescenţilor, care sunt invitaţi să se alăture unor workshop-uri live care să-i ajute să se descopere şi să se exprime mai bine.

Scopul campaniei „Mai mult teatru”, care demarează pe 6 aprilie, este, înainte de toate, de a-i face pe elevi, părinţi şi profesori să înţeleagă mai bine impactul major pe care cursurile de teatru îl pot avea asupra unui adolescent, precizează Agerpres.

„După un an în care am fost plasaţi la categoria ‘neesenţiali’, ne temem că adolescenţii vor găsi mai greu motivaţia de a vedea un spectacol de teatru, lucru care ar fi cu adevărat o pierdere. Şi pentru noi, şi pentru ei. De mii de ani, teatrul ne învaţă despre noi şi despre lume, ne pune în faţă o oglindă uneori amuzantă, alteori incomodă, dar foarte necesară. Teatrul este emoţie, este catharsis. Ne bucurăm nespus de colaborarea cu TikTok şi de faptul că ne oferă ocazia să vorbim despre importanţa teatrului într-un mod atractiv pentru minţile tinere. Fiţi cu ochii pe pagina de TikTok a Teatrului Nottara, unde se vor întâmpla în curând tot felul de lucruri inedite”, a declarat Marinela Ţepuş, manager al Teatrului Nottara.

Potrivit comunicatului citat, educaţia prin teatru este apreciată şi recomandată în şcoli la nivel internaţional, în special datorită avantajelor pe care le aduce în dezvoltarea personală a individului. Actoria îi ajută pe tineri să devină mai empatici, să-şi înţeleagă emoţiile şi să le comunice celor din jur, precizează sursa citată.

Workshopurile vor avea loc exclusiv pe pagina de TikTok a Teatrului Nottara. Informaţii despre acestea vor fi comunicate în media clasică şi pe toate canalele social media ale Teatrului Nottara, TikTok şi ale influencerilor care se vor alătură pro bono campaniei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati