Curtea de Apel București a anulat joi toate hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și ordinele ministerelor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate anul trecut activitățile care presupuneau prezența fizică în unitățile de învățământ și continuarea acestora în mediul online, potrivit cursdeguvernare.ro.
Decizia instanței nu este definitivă și nu influențează în niciun fel cursurile online de după începerea semestrului al doilea al anului școlar, întrucât acestea se desfășoară pe baza altor prevederi.
Au fost anulate următoarele hotărâri CNSU și ordine de miniștri:
- HCNSU nr.53/08.11.2020 și OMEC nr.5972/08.11.2020
- HCNSU nr.57/07.12.2020 și OMEC nr.6122/07.12.2020
- HCNSU nr.2/08.01.2021 , in privința art.1 – OMEC nr.3090/08.01.2021 și Ordinul comun MEC/MS nr.5487/1494/31.08.2020
- HCMBSU nr.15/10.09.2020, in privința art.2 si 3.
- HCMBSU nr.24/2020, in privința art.1, pct.6.
Printre reclamanți se numără Asociația Școlilor Particulare care a contestat încă de la început deciziile autorităților cu privire la suspendarea cursurilor în format fizic.
Dacă va fi definitivă, decizia Curții de Apel București va reprezenta un precedent important în materie, se arată într-un comunicat al Asociației.