Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, a dispus miercuri ca Rusia să-şi suspende imediat operaţiunile militare în Ucraina, potrivit Agerpres.
„Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean”, a transmis Joan Donoghue, judecătoarea preşedintă a CIJ, al cărei sediu este la Haga.
CIJ mai arată că Rusia trebuie de asemenea să garanteze că toate forţele aflate sub controlul său sau pe care le susţine nu mai continuă operaţiunea militară.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenskiy, a salutat ordinul Curții Internaționale de Justiție (CIJ) prin care cere Rusiei să înceteze războiul din Ucraina.
”Ucraina a obținut o victorie deplină în procesul împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție. CIJ a ordonat oprirea imediată a invaziei. Ordinul este obligatoriu în conformitate cu dreptul internațional. Rusia trebuie să se conformeze imediat. Ignorarea ordinului va izola și mai mult Rusia”, a transmis preşedintele Zelenski.
CIJ nu a văzut nicio dovadă care să susțină justificarea Kremlinului pentru război, potrivit căreia Ucraina ar fi comis un genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din estul țării, arată The Guardian.
Instanța a decis cu 13 voturi la două pentru un ordin provizoriu prin care „Federația Rusă trebuie să suspende imediat operațiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul Ucrainei”. Doar judecătorii ruși și chinezi din instanță au votat împotriva ordinului.