UPDATE Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a revizuit de la 4,7 la 4,2 magnitudinea cutremurului produs miercuri, la ora 13:32, şi anunţă că acesta s-a produs în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.
Conform noilor date revizuite manual, cutremurul a avut loc la o adâncime de 145 de kilometri şi la 67 km est de Braşov, 85 km nord-est de Ploieşti, 107 km sud de Bacău, 124 km vest de Galaţi, 125 km vest de Brăila, 138 km nord de Bucureşti.
Anterior, INCDFP anunţase pe site că un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs în Transilvania, Covasna, la o adâncime de 154 km.
Cel mai puternic seism din acest an a avut loc pe data de 26 mai, cu o magnitudine de 4,7. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
Știre inițială
Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 154 kilometri, scrie Gandul.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km NE de Brasov, 92km SV de Bacau, 107km N de Ploiesti, 154km V de Galati, 156km NE de Pitesti, 157km NV de Braila, 158km E de Sibiu, 164km N de Bucuresti, 177km SV de Iasi, 220km SE de Cluj-Napoca.
Cel mai important seism din acest an a avut tot o magnitudine de 4,7 pe Richer şi a fost resimţit şi la Bucureşti. Seismul s-a produs pe 26 mai.