Dacia Spring s-a scumpit din nou

Dacia a scumpit din nou modelul său electric produs în China, Dacia Spring, al cărui preț a ajuns la 22.100 de euro în luna octombrie, de la 21.800 de euro anterior, ultima scumpire având loc în luna august. Mașina costă acum cu peste 2.000 de euro mai mult decât atunci când a fost lansată, conform economedia.ro.

Mult-așteptat modelul electric de la Dacia, Spring, a fost lansat pentru rezervări începând de la 16.800 euro și putea ajunge la 18.100 de euro (TVA inclus). Cu toate acestea, Dacia a început imediat să scumpească mașina, prima majorare de preț având loc în prima lună de la începutul livrărilor, din cauza creșterii costurilor cu transportul și a materiilor prime. Numeroase alte scumpiri au fost operate în acest an.

Dacia a aplicat o politică agresivă de scumpire a Spring, în ultimele luni, atât pe fondul dificultăților cu care se confruntă industria auto, dar și datorită interesului ridicat pentru ce era inițial „cea mai ieftină mașină electrică”.

Grupul auto francez Renault a raportat recent o scădere de aproape 30% a numărului de vehicule vândute în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, după oprirea activităţilor pe piaţa din Rusia, a doua mare piaţă a sa, în contextul invaziei din Ucraina, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Marca Dacia, aceasta a înregistrat o creştere de 5,9% a înmatriculărilor în prima jumătate a acestui an, până la 277.885 de autoturisme şi utilitare. Potrivit Renault, succesul mărcii Dacia se datorează în special modelului Dacia Sandero, cel mai bine vândut model către clienţii privaţi din Europa pentru al cincilea an la rând, şi modelului Duster, cel mai bine vândut SUV către clienţii privaţi din Europa începând din 2018.

Grupul francez a mai informat că modelul Dacia Spring continuă să joace un rol de lider pe piaţa vehiculelor complet electrice cu peste 5.000 de comenzi plasate, în medie, în fiecare lună din primul semestru al acestui an în timp ce pentru modelul Dacia J au fost făcute peste 50.000 de comenzi până la finele lunii iunie.

Grupul Renault este în mijlocul unui plan multianual de relansare a operaţiunilor pentru a deveni competitiv şi a face tranziţia la vehiculele electrice. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati