Dacia Spring se scumpește din nou. Cât costă acum modelul electric

Dacia a scumpit din nou modelul electric produs în China, Dacia Spring, care costă acum de la 19.600 euro de la 19.100 euro înainte. Prețurile sunt înainte de subvențiile acordate de stat prin Rabla și Rabla Plus, potrivit economedia.ro.

Dacia Spring a mai fost scumpit o dată la valoarea de 19.100 euro, de la 18.100 euro, în octombrie 2021.

Probabil cererea bună pentru modelul electric a determinat Dacia să recurgă la scumpirea actuală, Dacia Spring s-a vândut în peste 27.000 de exemplare în Europa anul trecut, fiind pe locul 14 între mașinile electrice la vânzare în Europa.

Dacia Spring a înmatriculat 27.569 modele, dintre care peste 3.000 în România, depășind în top 15 mașini electrice doar SUV-ul Peugeot 2008. Mașina electrică de buget a Renault a demonstrat că există cerere și pentru mașinile electrice mai ieftine, mai ales că a fost scoasă pe piață pentru rezervare din martie 2021, iar primele modele au ajuns la clienți din octombrie 2021.

În România, Dacia Spring ajunge la un preț de circa 9.000 de euro, după ce se aplică subvențiile acordate de stat prin Rabla și Rabla plus. Prețul de listă al mașinii electrice a crescut acum la 19.600 de euro pentru versiunea Comfort, singura disponibilă în România.

După ce a condus clasamentul în 2020, Renault Zoe și-a pierdut poziția de cel mai vândut BEV din Europa în fața Model 3 al Tesla, care a vândut dublu, peste 140.000 de unități, față de Zoe, care a ajuns la circa 70.000.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati