Dacian Cioloș intervine în cazul Ringier: „În noianul de știri false și propagandă avem nevoie de voci libere, credibile și critice”

Europarlamentarul Dacian Cioloș a reacționat în cazul concedierii redactorului șef de la Gazeta Sporturilor de către patronii grupului elvețian Ringier. Acesta spune că astăzi s-au votat în Parlamentul european o serie de măsuri menite să apere jurnaliștii, iar cazul celor două instituții de presă deținute de Ringier, Libertatea și Gazeta Sporturilor nu este de trecut cu vederea.

Din informațiile apărute în spațiul public conflictul ar fi apărut după ce patronii au cerut ca materialele sensibile să fie prezentate înainte de a fi publicate. Un exemplu dat chiar pe pagina sa de socializare, chiar de redactorul Cătălin Țepelin, este cel al unor articole despre industria caselor de pariuri, în contextul în care acestea sponsorizează atât publicații cât și evenimente sportive.

„Am transmis azi, în calitate de europarlamentar și fost prim-ministru al Guvernului României, o scrisoare către grupul Ringier AG, care deține titlurile Libertatea și Gazeta Sporturilor cerând deschiderea unui dialog corect și înțelept între patronat și două dintre cele mai credibile, critice și incisive redacții de presă din România.
Publicul din România are nevoie de jurnaliști liberi în fața oricărei interferențe comerciale. Iar azi ziariștii trebuie să facă față presiunilor care vin din industria atît de puternică a jocurilor de noroc.

Tot azi am votat în Parlamentul European Actul european pentru libertatea presei, un instrument pentru a garanta independența editorială, care descurajează imixtiunile politice, tentativele de hărțuire și de intimidare, precum și folosirea programelor de spionaj împotriva ziariștilor.

Vin ani complicați în România și în Europa în care în noianul de știri false și propagandă avem nevoie de voci libere, credibile și critice care pot să aducă în spațiul public informația relevantă pentru cetățeni și să facă față intereselor diverselor grupuri de presiune politică sau comercială.

Acest moment în care industria jocurilor de noroc face presiuni inimaginabile asupra redacțiilor este foarte important și alegerea este clară”, transmite Dacian Cioloș.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati