Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu spune că România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa, pe baza Parteneriatului Strategic România-SUA și a apartenenței la NATO, la 27 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii: ”Parteneriatul Strategic România-SUA a devenit unul dintre elementele de bază ale politicii externe a României”, arată acesta.
- Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii a fost lansat la 11 iulie 1997, fiind anunțat de președintele SUA, Bill Clinton, într-un discurs ținut la București. După 27 de ani, România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa, pe baza Parteneriatului Strategic România-SUA și a apartenenței la NATO.
România este apărată de soldați americani, staționați în țara noastră, sub egida NATO, iar la Deveselu a fost amplasat un sistem american de apărare împotriva rachetelor balistice, care ulterior a trecut sub comanda NATO.
După 27 de ani, putem spune că discursul ținut de președintele Clinton la București în 1997 a fost prima confirmare a faptului că aspirațiile euro-atlantice ale României pot deveni realitate. ”Păstrați direcția, păstrați direcția. Viitorul este al vostru. Între timp, eu și președintele vostru am căzut de acord să elaborăm un parteneriat strategic între națiunile noastre, un parteneriat important pentru America deoarece România este importantă pentru America prin sine şi ca un model în această regiune dificilă. România poate arăta popoarelor din această regiune și popoarelor lumii că există o cale mai bună decât diviziunea și represiunea. Este calea cooperării, libertății și păcii”, afirma, printre altele, Bill Clinton.
- Parteneriatul Strategic are la bază atașamentul celor două țări față de valorile democratice. În cei 27 de ani care au trecut de atunci, Parteneriatul Strategic a devenit unul dintre elementele de bază ale politicii externe a României, alături de apartenența la NATO și la UE”, spune Motreanu.