Dan Tudorache ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1 în fața lui Clotilde Armand după renumărarea voturilor

0
1007

Dan Tudorache ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1 după acțiunea de renumărare a voturilor efectuată de procurori la cele 166 de secții.

Dan Tudorache ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1, potrivit surselor Antena 3, în urma acțiunii de renumărare a voturilor. Potrivit sursei citate, au fost descoperite diferențe mari între voturile renumărate si cele raportate de secții după terminarea procesului de vot de anul trecut.

Dan Tudorache ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1

Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului, ar avea cu mai mult de 1000 de voturi mai mult decât Clotilde Armand.

Fostul primar al Sectorului 1 din Capitală, Daniel Tudorache, a declarat la Antena 3 că, înainte de a se pronunța cu privire la rezultatul renumărării voturilor, așteaptă comunicatul oficial al Parchetului General.

”Eu pot să vă spun doar că aștept comunicatul oficial care sper să vină mâine sau cel târziu vineri și atunci putem spune exact ce s-a întâmplat în sectorul 1, la alegeri.

Procurorul de caz ne va comunica mâine ce a descoperit la renumărarea voturilor. E adevărat, această renumărare trebuia să aibă loc în jurul datei de 1 octombrie, dar o parte dintre membrii oficiului electoral de sector s-au opus. Bănuiesc că aveau informații sau știau ei de ce trebuiau să se opună.

Nu o să fac niciun comentariu până nu voi avea un comunicat oficial!”, scrie Antena3.

Un comunicat oficial privind numărătoarea voturilor va fi emis abia mâine, anunţă România TV.

Ce spune avocatul lui Dan Tudorache

„Putem să discutăm doar ipotetic ce se va întâmpla dacă se va confirma că domnul Daniel Tudorache este cel care a câștigat alegerile. Bineînțeles că este de dorit ca fiecare să își păstreze onoarea și doamna primar în funcție să facă pasul în spate, în măsura în care se va dovedi că a pierdut alegerile. În situația în care nu va înțelege să facă acest lucru, probabil că vom merge mai departe pe căile legale. În momentul acesta, mai sunt trei dosare pe rol care au fix acest obiect”, a spus Mihai Drăgan, avocatul lui Daniel Tudorache, la Antena 3, la finalul lunii aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.