Dan Tudorache: „Solicit Gărzii Naţionale de Mediu să dispună încetarea activităţii depozitului de deşeuri operat de Iridex Group”

Primarul  Dan Tudorache a adresat o scrisoare adresată marţi  Gărzii Naţionale de Mediu prin care îi solicită acestei instituţii să dispună încetarea activităţii depozitului de deşeuri situat pe strada Drumul Poiana Trestiei nr.17-27 din Sectorul 1 al Capitalei şi administrat de Iridex Group.

În scrisoarea adresată conducerii Gărzii Naţionale de Mediu, Primarul Dan Tudorache aduce drept argument împlinirea condiţiilor de încetare a activităţii prevăzute  în Autorizaţia Integrată de Mediu nr.15/14.02.2018, respectiv atingerea capacităţii de depozitare (4.500.000 mc) şi împlinirea termenului până la care activitatea de depozitare este permisă (21.03.2020).

„Solicit conducerii Gărzii Naţionale de Mediu să dispună de urgenţă încetarea activităţii acestui depozit de deşeuri care otrăveşte de ani buni aerul Capitalei. Conform Autorizaţiei Integrate de Mediu ce-i permitea funcţionarea, activitatea ce face obiectul acestei autorizaţii se poate desfăşura până la împlinirea oricăreia din cele două condiţii. Ori, în prezent, s-au împlinit ambele condiţii pentru stoparea funcţionării acestui depozit, iar continuarea activităţii acestuia este, cu atât mai mult, în afara legii”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, potrivit unui comunicat de presă.

Din expertiza topografică administrată în dosarul nr.15248/3/2018, despre care conducerea Gărzii Naţionale de Mediu are cunoştinţă, a reieşit cu certitudine faptul că încă de la data de 25.07.2019 capacitatea maximă de depozitare era depăşită cu 450.000 mc. Totodată, şi a doua condiţie, la a cărei împlinire, activitatea depozitului de deşeuri încetează, a intrat în vigoare la data 23.03.2020 când Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât să nu mai prelungească contractul nr.955/11.03.1999, care a stat la baza emiterii Autorizaţiei Integrate de Mediu nr.15/14.02.2018.

În această situaţie, edilul Dan Tudorache consideră că devin incidente prevederile art.15 alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, conform cu care, Iridex ar fi trebuit să notifice Agentia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, cu privire la modificarea condiţiilor care au stat la baza actului de reglementare reprezentat de Autorizaţia Integrată de Mediu amintită mai sus şi să înceteze activitatea până la revizuirea autorizaţiei integrate de mediu. Neîndeplinirea acestor obligaţii constituie contravenţie, potrivit art.96,alin.3, pct.1, 11 şi 12 din actul normativ menţionat anterior.

În încheierea scrisorii Primarul Dan Tudorache aduce la cunoştinţa conducerii Gărzii Naţionale de Mediu că administraţia locală a Sectorului 1 nu va încheia un contract de depozitare cu Iridex Grup, având în vedere că instituţia noastră are cunoştinţă în mod direct, în calitate de parte în dosarul nr.15248/3/2018, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, despre aspectele de nelegalitate a funcţionării depozitului de deşeuri operat de această entitate.

„Orice altă atitudine sau acţiune ar reprezenta o încălcare a legii, cu consecinţe de natură civilă şi penală. În plus, atât timp cât voi fi Primarul Sectorului 1, sănătatea populaţiei este nediscutabilă şi nenegociabilă”, a mai precizat Dan Tudorache.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati