Dan Vîlceanu critică măsurile fiscale pregătite de Guvern: „Pun o presiune și mai mare pe sectorul economiei private care oricum abia mai rezistă”

Fostul ministru de Finanțe Dan Vîlceanu a criticat în emisiunea Politica zilei, de la B1, cu Ioana Constantin, măsurile fiscale pe care Guvernul le are în vedere după ce gaura bugetară a scăpat de sub control. Dan Vîlceanu a spus că propunerea privind creșterea salariului minim nu va putea fi susținută de economia privată iar creșterea taxelor va însemna și creșterea inflației:

„Salariul minim va crește pentru că asta va aduce un plus de încasări bugetului, nu pentru că a stat cineva de la PSD să măsoare dacă este necesar o creștere de salariu pentru români. Pur și simplu știu că o creștere a salariului minim înseamnă un plus de încasări la buget, de asta îl măresc. Pe de altă parte trebuie să își pui întrebarea dacă economia românească poate să plătească nivelul ăstra de salarii, pentur că nu plătește statul salariile minime le plătesc tot privații. Pui o presiune și mai mare pe sectorul economiei private care oricum abia mai rezistă. În plus, dacă domnul Ciolacu avea o problemă și știa că trebuie eliminate excepțiile de la plata impozitului pe venit și contribuții că așa scrie în PNRR, de ce anul trecut a mai introdus o categorie? Că anul trecut a fost introdusă agricultura. Anul trecut nu a avut o problemă cu PNRR, acum o are. Evident, domnul Ciolacu este în campanie electorală și PSD. Nu are niciun fel de problemă  în a da vina pe oricine altcineva și a lua tot felul de măsuri care implică creșterea taxelor.

Evident că nu vor avea efectul pe care și-l doresc ei. Orice taxă o să o vezi în preț. O să vedeți inflație majorată, inflația va crește și va pune presiune tot pe cei cu venituri mici pe care ei spun că le apără.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati