Daniel Băluță a demarat o campanie de informare privind beneficiile vaccinării în cazul vârstnicilor

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a început marți o campanie de informare privind beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 în cazul vârstnicilor aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. 

O primă întâlnire de acest gen a avut loc marți, iar prin intermediul unei platforme online Băluță le-a vorbit vârstnicilor despre posibilitatea pe care o avem cu toții de a opri această pandemie și de a ne întoarce cât mai curând la o viață normală, sigură și fără riscuri majore pentru sănătatea noastră.

Primarul a discutat și cu vârstnicii care s-au vaccinat deja împotriva COVID-19, la sfârșitul săptămânii trecute, în prima zi a etapei a doua a campaniei de imunizare.

Sunt luni de zile de când așteptăm o soluție care să ne aducă înapoi la normalitate. Și aceasta a venit! Vaccinurile sunt acum disponibile și în România, așa că avem speranță! Trebuie să le privim cu încredere, să urmăm sfaturile medicilor și să ne vaccinăm într-un număr cât mai mare. Le-am transmis vârsticilor aflați în grija DGASPC Sector 4 toată susținerea mea și totodată, le-am explicat faptul că eu și soția mea deja ne-am vaccinat și că părinții mei sunt și ei înscriși în acest proces. Este foarte important să înțelegem faptul că vaccinul este singura soluția viabilă pentru a ne proteja.”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

În prima zi a etapei a doua a campaniei de vaccinare, care a debutat vinerea trecută în Capitală, au fost imunizați 34 de vârstnici din Centrul Medical “Sfântul Andrei”, aflat în subordinea DGASPC Sector 4.

Vaccinarea acestora s-a făcut de către o echipă mobilă, coordonată de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati