Daniel Florea a demisionat din PSD

Deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, a demisionat din PSD joi, 1 septembrie, susținând că este o decizie ”asumată” și ”gândită îndelung”.

Acesta a adăugat că nu va pleca la alt partid și că, deși nu ar fi avut intenția să candideze la alegerile locale pentru funcția de primar al Sectorului 5, nici nu acceptă ca PSD ”să susțină un candidat fără activitate politică în partid”.

”01.09.2022- Astăzi, am demisionat din Partidul Social Democrat.

Este o decizie asumată, gândită îndelung și în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale și politice.

Nu plec la alt partid.

Nu candidez și nu am avut niciodată intenția de a candida la alegerile locale parțiale pentru funcția de Primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid.

Dar nu sunt de acord ca PSD să susțină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”, a scris Daniel Florea pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati