”Aceste formațiuni au preluat puterea executivă, alcătuind o coaliţie distructivă pentru România, deși PSD a câștigat alegerile.Iniţialele PNL s-au dezmembrat. Particula N, ce reprezenta noţiunea de NAŢIONAL, a dispărut.”, spune deputatul de Ilfov, Daniel Ghiță, într-o declarație legată de moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Cîțu.
Ghiță: PNL a devenit antinaţional, dacă avem în vedere modul în care acest partid, alături de USR/PLUS și UDMR, a înţeles să guverneze ţara.
”Faţă de marile personalităţi care au creat PARTIDUL LIBERAL, I. C. BRĂTIANU, MIHAIL KOGĂLNICEANU, GHEORGHE VERNESCU, TACHE ANASTASIU, acualii reprezentanţi de genul ORBAN, CÎŢU sau FENECHIU sunt non-personalităţi.
Pretinşi urmaşi ai PNL-ului istoric, liberalii de azi sunt biete umbre care nu urmăresc prosperitatea naţiunii, ci propria prosperitate. Lângă așa numiții liberali se află și PITICII DIN GRĂDINĂ: BARNA, NĂSUI, VLAD VOICULESCU, GHINEA și alții ca ei.”, spune Ghiță.
Parlamentarul detaliează De ce trebuie să cadă Guvernul chiar astăzi?
Fostul luptător K1 mai spune că ar face radiografia programului de guvernare PNL, dar acesta nu există!
În afară de împrumuturile de miliarde de euro, începute de Cîțu când era ministru de finanțe și continuate acum când el e premier, în ce constă măreața guvernare?, se întreabă retoric daniel Ghiță.
”În bătaia dintre Orban și Cîțu pentru a vedea care e mai șmecher în PNL! Dar mergeți și vă bateți la voi pe uliță și lăsați România în pace!
Așa că mă adresez guvernanților:
Ați promis ajutoare de stat de de 2 miliarde de euro! De ce RALUCA TURCAN se laudă acum cu 1,34 miliarde lei? Nu e o diferență cam mare? Nu sunteți voi niște mincinoși?
Ați promis că atrageți fonduri europene. Unde sunt? Multe state europene au deja PNRR-ul aprobat, voi vă bateți pe funcții în PNL. USR-PLUS încă nu s-a trezit din amorțeală și vrea să dea bani la ONG-uri, asta e tot ce au înțeles ei că trebuie să facă.
Ați promis că vă luptați cu traseismul politic şi cu nepotismul, dar toată guvernarea voastră este o promovare a rudelor şi a clientelei politice în dauna profesioniştilor.
În guvernarea PSD numărul angajaţilor în toate structurile Guvernului era de 3143 de angajaţi, conform informaţiilor oferite de Ministerul Finanţelor Publice, actualmente numărul lor este de 4642. De aceea nu măriți pensiile, alocaţiile copiilor, salariile medicilor și profesorilor?”, mai transmite parlamentarul.
Ghiță: Asistăm azi nu numai la grămezile de gunoaie şi la mizeria liberală și useristă ce a inundat CAPITALA , dar şi la o distrugere generalizată a ţării.
”Coaliţia din care este alcătuit actualul GUVERN este întruchiparea fărădelegii.
Acest Guvern luptă împotriva celor mai elementare norme ale bunului simț. Guvernul a ajuns să ne interzică să fim români și creștini!
În schimb, puterea propagă o demonizare generală, o învrăjbire a românilor cotra românilor, tactici care ne amintesc de metodele folosite de comunişti în anii 50.”, precizează deputatul PSD de Ilfov.
Ghiță, către parlamentari: Dacă sunteţi români, dacă vreţi să îi reprezentați cu adevărat pe cei care v-au ales, atunci aveți datoria morală să votaţi MOŢIUNEA şi pentru a le face dreptate celor plecați dintre noi şi rudelor celor care au fost etichetați că au decedat de COVID 19.
”Să nu uitaţi DECRETUL 570/06.04.2020, prin care au fost implementate reguli staliniste, fiind stabilite interdicţii prin care li se interzicea rudelor îndoliate să-şi îngroape morţii după tradiția și religia lor.
Specialiştii in virosologie spuneau că virsului nu supravieţuişte pe suprafeţe decât 24 de ore! Cu toate acestea, monstruoasa coaliţie a decis ca trupurile celor decedaţi să fie aruncate în groapă dezbrăcate, învelite doar în saci de plastic. Cum vom ierta acestea măsuri inumane, necreştineşti?
Actualii guvernaţi au uitat că tratamentul la care este supus trupul unui decedat ţine de respectarea vieţii private ca drept fundamental statuat de Convenţia Europeană şi de Constituţia României. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza GIRARD împotriva FRANŢEI.
Art. 78 din CODUL CIVIL prevede:’’ Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la trupul său.
Ordinul 570/06.04. 2020 şi celelalte care au fost emise în perioada pandemiei au încălcat cele mai elementare reguli normative.
Moartea unei persoane rămâne o dramă tăcută pentru cei apropiaţi, respectul faţă de decedat este o trăire atât psihologică cât şi socială. Dar Guvernul a transformat această dramă într-o batjocură!
Pentru cei 25.000 de decedaţi îngropaţi goi în saci de plastic propun să le dăm astăzi sancțiunea prin vot celor care au luat aceste măsuri.”, mai transmite parlamentarul de Ilfov în declarație.
- Ghiță: În rest, Dumnezeu să îi judece! Iar în memoria celor care au fost înmormântaţi în asemenea condiţii, vă propun să ţinem un scurt moment de reculegere!
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ.