Daniel Horodniceanu găsit nevinovat de CSM după ce a amenințat 2 polițiști. Reacția Europol: „Dacă te oprește poliția și îi minți că ești procurorul șef al DIICOT, nu e nici o problemă!”

Daniel Horodniceanu, fostul procuror şef al DIICOT, a fost găsit nevinovat de colegii săi din Consiliul Superior al Magistraturii, după scandalul în care a fost implicat la Iaşi, în care a încercat să umilească doi poliţişti care l-au tras pe dreapta, potrivit antena3.ro.

Daniel Horodniceanu, fost procuror şef al DIICOT şi actual vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost filmat de doi poliţişti, care l-au tras pe dreapta, în judeţul Iaşi, în timp ce încerca să îi intimideze pentru că nu a fost lăsat să depăşească fără să semnalizeze.

Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a sesizat atunci şi a declanşat o anchetă, însă, ieri, judecătorii din CSM au decis să Daniel Horodniceanu nu este vinovat de încălcarea regulilor.

Reacția Sindicatului Polițiștilor Europol nu a întârziat să apară:

„Dacă te oprește poliția și îi minți că ești procurorul șef al DIICOT, nu e nicio problemă!
Dacă în loc să te legitimezi cu cartea de identitate și să înmânezi permisul de conducere tu scoți legitimația de procuror, de ce ar fi o problemă?!
Dacă îi ameninți pe polițiști că vei vorbi cu inspectorul șef pentru că au îndrăznit să te oprească, chiar nu e nicio problemă!
Dacă te lauzi cu combinațiile politice și îi umilești pe polițiști spunându-le că tu le-ai crescut salariile pentru că așa a vrut mușchiul tău, nu poate fi vreo problemă!
Dacă îți umilești compatrioții cerându-le polițiștilor să vorbească mai “altfel” cu tine pentru că ești procuror, e chiar normal!
Dacă ai pretenția ca polițiștii să nu te oprească pentru că tu ai fost procuror șef DIICOT și trebuia să te recunoască, nu e problemă!
Dacă efectiv faci ceva pe regulile de etică și deontologie specifice magistraților, comportându-te ca un grobian, este chiar cea mai mică problemă, dar știți de ce?
Pentru că toate cele de mai sus le-a făcut vicepreședintele CSM, reprezentantul procurorilor, care a fost găsit NEVINOVAT, tot de către colegii lui din CSM, pentru simplul motiv că toate cele de mai sus au fost considerate comportamente firești, normale, deontologice și nu reprezintă vreo abatere disciplinară.
P.S. În cazul judecătorului Cristian Danileț, același CSM a aplicat sancțiunea de “excludere din magistratură” pentru că a postat pe o rețea de socializare un clip video în care tăia gardul și un alt clip în care exersa mișcări de arte marțiale.” se arată în postarea Europol”
Ar putea fi o imagine cu cotor de bilet şi text

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati