80% dintre angajaţii sectorului HoReCa s-au vaccinat până în prezent, astfel că restricţiile în restaurante ar trebui ridicate total, a declarat, marţi, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţie Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA.
„Industria ospitalităţii a fost ataşată de numărul de vaccinaţi. Ni s-a pus în discuţie ca o mare parte din angajaţii din HoReCa să fie vaccinaţi pentru a funcţiona ca înainte, adică la fel ca în 2019. Am luat acest lucru în considerare şi ne-am mobilizat, astfel că astăzi 80% dintre angajaţi sunt vaccinaţi. Astfel că HORA şi-a făcut treaba şi putem merge în faţa Guvernului să spunem că ne-am respectat angajamentele”, a spus Mischie în cadrul unei conferințe de presă prin care a fost lansată campania Dor de Bun şi Bine şi strategia de revenire la normalitate în acest domeniu.
”Ideea că de mâine, gata, s-a făcut 1 iunie, suntem liberi, nu funcţionează aşa”
Cu toate acestea, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, prezent la conferinţă, a spus că ridicarea totală a restricţiilor de la 1 iunie nu este posibilă în condiţiile actuale: ”Restricţiile nu se pot ridica de la 1 iunie toate, în niciun caz cu siguranţă. Ne dorim un calendar predictibil despre cum se vor relaxa, bazat pe date de vaccinare şi de problema epidemiologică. Ideea că de mâine, gata, s-a făcut 1 iunie, suntem liberi, nu funcţionează aşa”, a spus oficialul ministerial.
A apărut „Ghidul de siguranță în restaurante”
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA a lansat campania „Dor de bun și bine”, cu misiunea de a facilita crearea unui cadru de funcționare în siguranță a business-urilor din HoReCa, sector grav afectat de pandemie.
”Dor de bun și bine rezumă cele două componente esențiale care definesc acum industria: preparate unice imposibil de replicat gătind acasă (BUN) și necesitarea asigurării unei stări de bine clienților, prin conectarea emoțională și socială, facilitată într-un mediu sigur, adaptat contextului actual (BINE). Suntem recunoscători partenerilor noștri privați și instituționali care au asigurat resursele și expertiza necesară pentru a construi acest demers”, a mai spus Mischie.
HORA anunță campania „Dor de bun și bine”, o inițiativă pentru susținerea industriei HoReCa
Inițiativa are în prim-plan „Ghidul de siguranță în restaurante”, primul material din România care definește, într-o manieră cuprinzătoare, măsurile optime de siguranță și responsabilitate destinate atât operatorilor din industrie, cât și consumatorilor, și formulate în linie cu obiectivul național de a preveni apariția unor situații favorabile răspândirii virusului. Ghidul este dezvoltat alături de specialiștii în servicii medicale din cadrul MedLife.